În ciuda faptului că au povestit că s-au iubit mult și că au avut o relație frumoasă, pe lângă declarațiile de dragoste și propunerile erotice, Delia Matache și Edi își adresau, frecvent, și vorbe grele.
Aceștia s-au iubit timp de doi ani, în perioada 2004 – 2006. Când toată lumea credea că sunt la un pas de a ajunge în fața altarului, cei doi au pus capăt relației brusc.
Toată lumea se aștepta ca fostul antrenor al lui FCSB și Delia Matache să rămână împreună. Cei doi s-au despărțit, însă, în 2006, pentru că Iordănescu era nemulțumit din cauza timpului limitat pe care îl putea petrece în compania iubitei sale, aceasta punând întotdeauna cariera pe primul loc și investind mai puțin în relație.
Edi Iordănescu era extrem de gelos, astfel că artista a evitat în repetate ocazii să pozeze în ipostaze sexy pe parcursul relației lor. A făcut-o, însă, imediat după despărțire.
În final, Răzvan Munteanu s-a dovedit a fi sufletul ei pereche, drept dovadă fiind și faptul că cei doi și-au unit destinele în vara anului 2012.
Edi Iordănescu și motivul despărțirii de Delia Matache
Edi Iordănescu și Delia Matache s-au despărțit în 2006, antrenorul fiind nemulțumit că nu poate petrece mai mult timp în compania partenerei sale. Artista acorda foarte multă atenție carierei sale, astfel că nu se putea întâlni cu fostul tehnician al lui FCSB atât de mult precum și-ar fi dorit acesta.
„Din partea mea, niciodată nu s-a pus în discuție să ne căsătorim. Nu aș putea să mă însor cu o femeie care are asemenea program și să nu apuc să o văd mai deloc. Mă gândeam cum ar fi stat lucrurile peste câțiva ani dacă rămâneam împreună. Ea se implica foarte mult în ceea ce făcea, încât abia ajungeam să ne vedem”, a declarat, la vremea respectivă, Edi Iordănescu.
Delia a evitat să pozeze în pictoriale sexy pe parcursul relației cu Edi Iordănescu, acesta fiind recunoscut drept un bărbat gelos. Imediat după ce s-au despărțit, însă, artista a acceptat provocarea revistei High-Life, unde a apărut în ipostaze incendiare. „Poate a vrut să-mi facă în ciudă”, a spus, atunci, Iordănescu.
La un moment dat, însă, imagini din intimitatea lor au devenit virale, după ce au fost „scăpate” accidental dintr-un calculator, la cinci ani de la despărțirea acestora. În filmulețele interzise minorilor, Delia apare dezbrăcată și îi arată atuurile sale fizice iubitului ei. Nu se știe cine a făcut filmarea și cine a dat-o mai departe presei. Se știe doar că au fost făcute într-un hotel al tatălui lui Edi Iordănescu. Într-un interviu mai vechi, Delia a afirmat că nu-și explică de ce astfel de detalii au fost scoase la iveală.