Cum s-a prăbușit economia Rusiei după invazia din Ucraina

Economie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Perturbarile legate de războiul din Ucraina ale producției și comerțului cu energie și mărfuri agroalimentare au stârnit îngrijorări cu privire la securitatea globală a energiei și a aprovizionării cu alimente. Efectele invaziei lui Putin în Ucraina încep să se vadă pregnant în economia Rusiei, care merge spre colaps.

Rusia este un exportator de top de mărfuri energetice și, la fel ca Ucraina, un exportator global cheie de mărfuri agricole.

Potrivit raportului Băncii Centrale Europene publicat recent, exporturile Kremlinului se prăbușesc pe fondul sancțiunilor occidentale, iar cele mai afectate domenii sunt cel petrolier, al gazelor naturale și al cerealelor.

Exporturile de petrol, aproape de nivelurile dinaintea invaziei

Cantitatea exporturilor de petrol ale Rusiei s-a redresat aproape de nivelurile de dinaintea invaziei, pe fondul reducerilor istorice ridicate și al unor deturnări ale fluxurilor către țările asiatice mari.

După invazia Ucrainei de către Rusia, transporturile săptămânale de petrol din Rusia au scăzut cu 15% la sfârșitul lunii martie 2022, comparativ cu nivelul din anul precedent.

Această scădere a fost deosebit de pronunțată pentru exporturile Rusiei în Statele Unite, care a înregistrat o scădere de 60% și în Uniunea Europeană, cu o scădere de 35%.

S-a observat că prețul petrolului rusesc Ural a scăzut de la începutul războiului și se vinde în prezent cu o reducere mare față de petrolul Brent (-30%).

Drept urmare, și pe fondul unei anumite volatilități, în prima săptămână a lunii iulie, fluxurile de petrol s-au apropiat de nivelul mediu din 2021, deși au scăzut semnificativ în iunie.

Rusia a încercat să-și schimbe fluxurile de petrol, după pierderea piețelor din SUA, Marea Britanie și Europa, reușind să crească exporturile către China cu 11% și India cu 14%, în luna iunie 2022, față de 6% și 2% înainte de război.

Fluxurile de gaze din Rusia au încetat pentru mai multe țări europene

Exporturile de gaze naturale ale Rusiei către UE au fost, de asemenea, reduse semnificativ, scăzând cu 35% în iunie față de nivelul din 2021.

Odată cu începutul războiului, fluxurile de gaze din Rusia au încetat către Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Lituania, Țările de Jos și Polonia și reduceri voluntare sau limitări parțiale au fost către Austria, Republica Cehă, Franța, Germania, Italia și Slovacia.

Ca urmare, importurile totale de gaze în UE din Rusia în ultima săptămână a lunii iunie au scăzut cu 65% față de anul trecut.

Și exporturile de mărfuri agricole au scăzut semnificativ

Exporturile maritime de mărfuri agricole din Rusia au scăzut la începutul invaziei, iar cele din Ucraina s-au oprit. La nivel global, Rusia și Ucraina au reprezentat împreună 24% din exporturile de grâu și 14% din exporturile de porumb în 2021.

Astfel, la sfârșitul lunii iunie, exporturile săptămânale maritime de grâu s-au situat cu 40% sub nivelul anului precedent, pe fondul direcționării lor și spre alte țări precum Egipt și Turcia.

Până de curând, odată cu blocarea completă a porturilor din Marea Neagră, transporturile de cereale din Ucraina s-au oprit, agravând preocupările de securitate alimentară la nivel mondial.

Securitatea alimentară poate fi în pericol în țările care depind cel mai mult de exporturile de alimente rusești și ucrainene, având în vedere capacitatea lor limitată de a diversifica furnizorii pe termen scurt.

În general, importurile de mărfuri ale Rusiei au scăzut semnificativ de la începutul războiului, în special în țările care i-au impus sancțiuni.

Datele vamale arată că exporturile către Rusia au scăzut semnificativ în comparație cu nivelurile din 2021, deoarece comerțul Rusiei a fost perturbat din cauza consecințelor macroeconomice negative și legate de transport ale războiului, potrivit unui raport al Băncii Centrale Europene.