Cum s-a îndrăgostit Lucinda de românul Gontineac

Adrian Dobre
13 septembrie 2011, 21:06

Antrenorul "stejarilor" şi-a cunoscut soţia la Cupa Mondială din 1995. Născută în Africa de Sud, femeia a învăţat româna la perfecţie, iubeşte ţara noastră, pe care a colindat-o în lung şi-n lat.

Lucinda Gontineac, soţia antrenorului echipei naţionale de rugby, e o sud-africană îndrăgostită de limba română, pe care o vorbeşte cu accent moldovenesc. "Mulţi mă întreabă dacă nu sunt de la Chişinău", ne-a spus zâmbind Lucinda, pe care am întâlnit-o tocmai la Christchurch, în Noua Zeelandă, în drum spre Invercargill, locul unde România a debutat sâmbătă la Cupa Mondială contra Scoţiei. Fire veselă şi optimistă, s-a bucurat când a auzit vorbindu-se româneşte. S-au cunoscut la Cupa Mondială din 1995 Pentru soţia lui Romeo Gontineac, Cupa Mondială de Rugby înseamnă ceva deosebit. La o astfel de competiţie, în 1995, în Africa de Sud, şi-a cunoscut soţul, şi, de atunci, a strâns cinci prezenţe consecutive la turneul final, în calitate de suporter al lui Romeo şi al naţionalei României. La Invercargill, Lucinda stă departe de Romeo. "Încerc să nu-l deranjez. Oricum, până la meciul cu Argentina (n.r. - programat sâmbătă) vreau să colind prin Noua Zeelandă, să vizitez câte ceva", ne-a explicat simpatica soţie a selecţionerului. Lucinda şi Romeo locuiesc de ani buni la Aurillac, în Franţa. Au doi copii, Taylor (11 ani) şi Olivia- Rose (7 ani). În casa lui Gontineac se vorbeşte limba română. Copiii ştiu însă şi franceză, şi engleză. De limba lui Shakespeare au nevoie pentru a se înţelege cu părinţii Lucindei, care au bătut drumul din Africa de Sud la Aurillac pentru a avea grijă de ei pe durata Cupei Mondiale. "Ne înţelegeam prin semne" EVZ: Cum este să fii soţia antrenorului naţionalei de rugby a României? Lucinda Gontineac: Stresant! Era mai uşor atunci când era jucător. Acum, toată lumea este cu ochii pe el. Îmi pare rău pentru meciul cu Scoţia. Am fost atât de aproape de un rezultat mare! Cum v-aţi cunoscut? E o poveste lungă şi aproape incredibilă. Ne-am cunoscut la Cape Town, în 1995. Eram cu o prietenă într-un taxi şi l-am văzut în faţa unui local dând autografe. Era după meciul pierdut de România în faţa Africii de Sud, cu scorul de 8-21. Un rezultat onorabil pentru România. Romeo a făcut atunci un placaj care a rămas multă vreme una dintre cele mai frumoase imagini ale acelui mondial. Nici nu a mai contat că i-a sărit umărul! M-am dus la el şi l-am întrebat cine e. Nu ştia engleză. Am rămas în acel local şi am dansat cu Romeo toată noaptea. Ne înţelegeam prin semne! După trei zile m-am dus să-l văd. Apoi a plecat în România. Cum a continuat relaţia voastră? Prin intermediul scrisorilor. Nu exista, pe vremea aceea, poştă electronică. La Cluj, acolo unde juca, el avea pe cineva care îi traducea scrisorile mele şi le redacta pe ale lui! Asta a durat mai bine de o jumătate de an. Convenisem să vin în România în noiembrie. Din păcate, un episod nefericit m-a oprit. Ce s-a întâmplat? A avut loc un fapt dureros pentru mine. Fratele meu, Marcus, de doar 19 ani, a murit... Am amânat plecarea, am anulat biletele. Abia în ianuarie 1996 m-am urcat în avion şi am venit la Bucureşti. "Ne-am cunoscut la Cape Town, în 1995. Eram cu o prietenă într-un taxi şi l-am văzut în faţa unui local dând autografe." LUCINDA GONTINEAC, soţia antrenorului României PRIMA VIZITĂ ÎN ROMÂNIA "Când m-a văzut, Romeo s-a pus în genunchi în faţa mea" Care a fost prima impresie despre România? Am plecat de la soare şi am ajuns în plină iarnă! Dar asta n-a fost nimic. Romeo nu a înţeles când vin şi m-am trezit singură la Otopeni! Aveam un număr de telefon al fratelui său, Cristi, care stătea la Paşcani. Am început să plâng. Un taximetrist m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit. M-a luat cu maşina şi m-a dus la "Ambasador". L-a sunat pe Cristi şi i-a spus că sunt în România. Cât ai stat la Bucureşti? Până a doua zi, când m-am trezit cu Cristi la uşă. Semăna cu Romeo! Am plecat amândoi la Paşcani. În tot acest timp, toată lumea a încercat să dea de Romeo, dar în zadar. În timp ce noi mergeam spre Paşcani, Romeo venea spre Bucureşti, ca să mă aştepte! A stat în Otopeni câteva ore, a zis că a luat ţeapă şi s-a întors la Cluj. Şi? Cristi m-a lăsat cu familia lui la Paşcani şi a pornit spre Cluj. Când l-a văzut, Romeo s-a speriat. A crezut că s-a întâmplat ceva rău cu ai lui. I-a spus că sunt de câteva zile în România. A venit într-un suflet la Paşcani, iar când m-a văzut s-a pus în genunchi în faţa mea! Povestise la toată lumea că se îndrăgostise în Africa de Sud, iar acum acea fată a venit în România. Am plecat împreună, a doua zi, spre Cluj. Stăteam într-o cameră mică alături de Romeo şi de colegul său, Valentin Maftei!

Antrenorul Ştefan Ionescu i-a permis lui Romeo să mă ia peste tot cu echipa. Mergeam în cantonamente, la meciuri. Aşa am văzut toată România. O ţară extraordinară, pe care o iubesc. NEDESPĂRŢIŢI. Lucinda a mers după Romeo şi în Noua Zeelandă ca să-l încurajeze INTERVIU Partenera de viaţă a selecţionerului României a fost cerută de soţie pe 26 februarie, chiar de ziua ei: "N-aveam niciun ban, dar eram fericiţi!" Ce ştiai despre România, înainte să-l cunoşti pe Romeo? Auzisem despre Nadia Comeneci, despre Ceauşescu... Nu prea multe. Când te-a cerut de soţie? Pe 26 februarie 1996, chiar de ziua mea! A fost cadoul lui! N-aveam niciun ban, dar poate de asta eram şi fericiţi. Făcusem socoteala că avem nevoie de doi ani să adunăm salariul lui pentru a ne cumpăra un bilet de avion în Africa de Sud. Şi, totuşi, în vara acelui an, am mers acasă la mine şi am făcut nunta. Părinţii mei nici nu îl cunoşteau pe Romeo, dar au pregătit nunta! Tata, mare amator de rugby, mi-a zis: "Dacă e rugbyst, nici nu îmi fac probleme. E un om bun". Cum aţi ajuns în Franţa? În primăvara lui 1996, Romeo a fost cu naţionala în Franţa. Mi-a trimis o vedere din Aurillac. Mi-a zis că, dacă vom avea bani, mă va duce acolo să vizitez. După puţin timp, destinul ne-a dus acolo definitiv! Cum ai învăţat româneşte? De la televizor şi de la prietenii din România. Mă simt foarte bine în România. Ştiu, de exemplu, să dansez hora mai bine decât finii noştri. Unde te simţi acasă? Mă simt bine şi sunt acasă acolo unde sunt alături de Romeo şi de copiii noştri! INCREDIBIL Românii din Wellington au biserică, dar nu mai au preot de câteva luni Biserica Ortodoxă "Sfânta Maria" din Wellington, lăcaşul de cult unde românii stabiliţi la capătul lumii se întâlneau cel puţin o dată pe săptămână pentru a se ruga sau a asculta o slujbă în limba natală, este cochetă, curată, dar închisă! În spatele bisericii de pe strada Adelaide Road, Berhampore, numărul 511, există chiar şi o casă parohială, care, de asemenea, are uşile ferecate. Motivul ni l-a dezvăluit un localnic care stă în zonă: "Biserica e închisă. Cineva, un român, are cheia de aici şi mai trece din când în când. Nu mai au preot de câteva luni, aşa că nici slujbe nu se mai ţin". "Evenimentul zilei" este singura publicaţie din România care are un jurnalist acreditat la Cupa Mondială de Rugby. Corespondenţele sale pot fi ascultate zilnic la postul "Radio Sport Total FM". ÎNCHIS. Redactorul EVZ Adi Dobre a descoperit că biserica ortodoxă din Wellington are uşile ferecate Citiţi şi: