Cum poți să divorțezi rapid. Ce acte sunt necesare
- Adrian Dumitru
- 22 noiembrie 2019, 14:39
Conform noului Cod Civil și al Legii notarilor și activităților notariale, cuplurile care decid să își încheie căsnicia pe cale amiabilă pot alege varianta divorțului la notar.
Spre deosebire de opțiunea divorțului în fața instanței judecătorești, divorțul este o procedură mult mai simplă și rapidă, chiar și în cazul existenței copiilor minori, atât timp cât ambii soți sunt de acord în privința anumitor aspecte.
Actele necesare procedurii de divorț la notar
Solicitarea divorțului la notar trebuie să fie însoțită de următoarele acte:
Certificatele de naștere ale soților.
Actele de identitate ale cuplului.
Certificatele de naștere ale copiilor minori, acolo unde este cazul.
Certificatul de căsătorie emis de către autoritățile române, în original.
O declarație notarială referitoare la ultima locuință comună. Acest document se realizează în situațiile în care nu se poate face dovada ultimului domiciliu comun sau reședințe comune prin intermediul actelor de identitate ale soților.
Unde se depune cererea de divorț?
Pentru solicitarea divorțului la notar, cererea de divorț trebuie depusă la notarul public care activează pe raza teritorială în care s-a realizat căsătoria sau se află ultimul domiciliu comun al soților. De asemenea, depunerea cererii de divorț se face personal de către ambii soți sau, în cazul în care unul dintre ei nu poate fi de față, se poate prezenta o persoană împuternicită, care trebuie să aibă o procură specială autentificată.
De reținut este faptul că ultimul domiciliu comun al soților înseamnă ultima locuință comună a acestora, fapt ce se dovedește cu ajutorul actelor de identitate sau a declarației notariale în acest sens, după cum am menționat anterior.
Cererea de divorț se redactează în scris, în fața notarului, de către ambii soți sau de persoanele împuternicite, acolo unde este cazul. Cererea de divorț va fi însoțită de copiile actelor de identitate ale soților, certificatele de naștere ale acestora și ale copiilor minori dacă este cazul, precum și de certificatul de căsătorie în original pe care notarul public îl va reține până când se eliberează certificatul de divorț.
Toate aceste documente vor fi însoțite și de o declarație a ambilor soți referitoare la existența copiilor minori rezultați prin căsătorie/din afara căsătoriei/adoptați sau nu, numele de familie pe care îl va avea fiecare dintre ei după pronunțarea divorțului. Totodată, în cazul copiilor minori, vor fi menționate și aspectele legate de modul în care se va exercita autoritatea părintească de către fiecare părinte, locuința copiilor după încheierea divorțului, modul în care părintele separat de copil/copii va păstra legătura cu acesta/aceștia, modalitățile în care părinții vor contribui la cheltuielile privind creșterea, educarea și pregătirea profesională a copilului/copiilor.
Ulterior, notarul public înregistrează cererea de divorț și le acodă soților un termen de 30 zile pentru a putea reflecta asupra deciziei. După expirarea acestei perioade, soții trebuie să se prezinte din nou în fața notarului public pentru încheierea căsătoriei și eliberarea certificatului de divorț.
Pronunțarea divorțului la notar
După terminarea celor 30 de zile, la dată fixată de către notar, cuplul trebuie să se prezinte personal la biroul notarial. Înainte de pronunțarea divorțului și de eliberarea documentului aferent, notarul public verifică dacă următoarele condiții sunt îndeplinite cumulativ:
ambii soți sunt prezenți;
își mențin decizia de încheiere a căsătoriei;
s-au decis în privința modului în care se va exercita autoritatea părintească;
sunt de acord în privința numelui de familie pe care îl va avea fiecare după finalizarea divorțului;
își mențin declarațiile pe care le-au dat în momentul depunerii cererii de divorț;
consimțământul lor privind divorțul este liber exprimat;
niciuna dintre părți nu se află sub interdicție judecătorească.
Odată ce sunt constatate condițiile menționate, notarul public redactează încheierea de admitere a cererii de divorț și eliberează certificatul de divorț, document care nu conține informații referitoare la culpa vreunuia dintre soți.
Cazuri de respingere a cererii de divorț
Există anumite situații în care notarul public poate respinge solicitarea divorțului și anume:
unul dintre soți se află sub interdicție judecătorească;
unul dintre soți nu își poate exprima liber consimțământul privind încheierea căsătoriei;
soții nu sunt prezenți personal sau nu sunt reprezentați de un împuternicit în momentul depunerii cererii de divorț;
unul dintre soți sau împuternicitul acestuia refuze să semneze personal, în fața notarului public, cererea de divorț;
cuplul refuză să dea declarațiile prevăzute prin legea privind divorțul la notar;
în momentul depunerii cererii de divorț, cuplul nu prezintă certificatul de căsătorie în original;
la expirarea termenului de 30 de zile, unul dintre soți declară că nu mai este de acord cu încheierea căsătoriei;
cuplul se împacă;
cererea de divorț este soluționată de către o altă autoritate competentă;
cuplul retrage cererea de divorț;
unul dintre soți moare înainte de încheierea procedurii de divorț;
soții nu se prezintă la notar după expirarea termenului de 30 zile și în lipsa unei cereri de amânare;
neîndeplinirea cumulativă a condițiilor enumerate în secțiunea Pronunțarea divorțului la notar.