Cercetătorii britanici au ajuns, în urma unui experiment, la concluzia că pentru oamenii, care au grijă de silueta lor, nu este important ce mănâncă, ci cum o fac, relatează The Daily Mail.
Mestecarea fiecărei bucăţi cel puţin 30 de secunde reduce considerabil apetitul. Potrivit psihologilor, motivul reducerii poftei de mâncare după o mestecare îndelungată ar putea consta în faptul că informaţia despre consumul hranei este „reţinută” de creier pentru o perioadă mai lungă de timp. A doua ipoteză constă în faptul că structura mâncării devine neplăcută pentru om, ceea ce reduce interesul pentru mâncare.
Strategia de ținere sub control a greutății
Mâncatului mai lent şi mestecatului mai îndelungat sunt folosite ca strategie de ţinere a greutăţii sub control de câteva decenii. Ideea îşi are originea într-un tratat medical despre obezitate publicat în 1926.
Cercetătorii au arătat că ai putea consuma mai puţine calorii în decursul unei mese, dacă mănânci mai încet. În ultimii ani îndemnul de a mesteca mâncarea lent a devenit unul des întâlnit în toate regimurile alimentare. La aceasta se adaugă şi recomandări tot mai specifice în această privinţă cum ar fi porţionarea alimentelor în bucăţele mici şi mestecarea fiecărei îmbucături de minim 20 de ori.
Un alt truc recomandat pentru pierderea în greutate ne îndeamnă să punem jos furculiţa şi cuţitul după fiecare înghiţitură. Mestecă bine hrana, savureaz-o pe îndelete şi abia apoi apucă din nou furculiţa şi cuţitul pentru a-ţi tăia o nouă bucată.
Aceste reguli contribuie la pierderea în greutate. Fiecare aliment pe care îl consumăm pierde o cantitate semnificativă de calorii dacă este mestecat mai mult timp. Un experiment făcut în China arată că persoanele care mestecă la fiecare înghiţitură de aproximativ 40 de ori, mănâncă cu 12% mai puţină mâncare decât cineva care mestecă doar de 15 ori.
Ce se întâmplă când mesteci încet
Majoritatea oamenilor mestecă şi înghit hrana fără a se gândi la asta – este un reflex aproape inconştient. Procesul de masticatie este de fapt un pas extrem de important în digestie, care ajută intestinele tale să absoarbă nutrienţii din particulele de hrană pe masură ce acestea trec prin corp.
Pentru a controla apetitul şi a urma o alimentaţie fără excese, este necesar ca hrana să fie mestecată încet. În momentul în care alimentele ajung în stomac bine mărunţite, absorbţia vitaminelor si mineralelor se va face mai uşor. De asemenea, alimentele care sunt mestecate foarte bine se imbibă cu salivă ceea ce face ca procesul digestiv să înceapa încă din cavitatea bucală. Potrivit cercetătorilor, saliva ajută la decontaminarea parţială a alimentelor de bacterii protozoare prin înmuiere, la crearea unui echilibru acido-bazic ce promovează prevenirea cariilor şi protejarea smalţului dinţilor.
Când înghiţi repede mâncarea, nu realizezi cu adevărat cât de mult ai mâncat. Înghiţiturile mici şi bine mestecate ne ajută sa simţim mai bine gustul, să savurăm mâncarea şi să ne simţim sătui mai repede. În stomac şi intestin se secretă hormonii foamei şi satietatii, dar este nevoie de 10-20 de minute pentru ca senzaţiile să fie transmise la creier.
Mestecatul prelungit are ca rezultat consumarea a mai putine calorii si nivele mai favorabile de hormoni regulatori de apetit care spun creierului când să se opreasca din mâncat. Dacă mănânci prea repede, poţi cu uşurinţă să mănânci prea mult înainte ca organismul tău să aibă vreo şansă de a semnaliza că ai mâncat destul. Acesta este un alt motiv pentru care mestecatul mai lent este o strategie eficientă de pierdere a kilogramelor.