Cum percep taiwanezii vizita lui Nancy Pelosi

Sursa foto: Chih Chang Chou | Dreamstime.com

Vizita președintelui Camerei Reprezentanților Statelor Unite este percepută pe insulă mai degrabă ca o manifestare a sprijinului americanilor în fața amenințării chineze. Dar unele voci se îngrijorează de riscul unei escaladări

Într-un context geopolitic tensionat între Beijing și Washington și în timp ce China continuă să înmulțească amenințările militare împotriva „insulei rebele”, sosirea lui Nancy Pelosi în Taiwan, marți 2 august, ar putea fi percepută ca un factor de risc suplimentar. Dar, în ciuda opiniilor divergente despre oportunitatea unei astfel de vizite și potențialele sale pericole, sosirea președintei Camerei Reprezentanților SUA a fost salutată cu entuziasm, scrie Bruno Philip în Le Monde.

Chiar înainte ca avionul să aterizeze pe aeroportul din Taipei, cel mai înalt zgârie-nori de pe insulă, Taipei 101, și-a arătat sprijinul pentru această călătorie cu inscripții luminoase: „Bine ați venit în Taiwan, Nancy Pelosi!”, ”Mulțumim, prietene al democrației!” în mandarină și în engleză.

Unii oficiali taiwanezi cred că Taipeiul are de câștigat de pe urma unei astfel de vizite: „Vizita doamnei Pelosi este un lucru bun”, crede reprezentantul Taiwanului în Franța, Wu Chih-chung. „În opinia mea, Beijingul va ieși șifonat în urma acestui eveniment”, explică acesta. ”Dacă reacţionează exagerat la vizită, imaginea Chinei va continua să se deterioreze, iar reputaţia sa de naţiune agresivă va deveni şi mai puternică. Dar dacă nu face nimic, atunci va arăta că amenințările sale au fost doar o cacealma…”

Pentru oficialii taiwanezi și o parte a opiniei publice, agresivitatea tot mai mare a Republicii Populare Chineze față de țara lor este percepută din ce în ce mai mult ca intolerabilă. „Nu putem lăsa Beijingul să-și dicteze permanent condițiile, să decidă cine poate și cine nu poate veni în Taiwan”, protestează domnul Wu.

În 2020, Centrul de Cercetare Pew a indicat într-un sondaj că 68% dintre taiwanezii chestionați aveau o imagine bună despre Statele Unite, comparativ cu doar 35% susținători ai Republicii Populare Chineze.

Politicianul Kolas Yotaka, o fostă purtătoare de cuvânt a președinției taiwaneze, a declarat marți pe Twitter că „nimeni nu are dreptul să spună dacă Pelosi „ar trebui” să vină sau nu în Taiwan”. Yotaka a adăugat: „Ne va face să ne simțim mai puțin izolați și ne va face să credem că mai există oameni care cred în idealurile lor”.

Opinii divergente în culise

Guvernul actual nu poate fi decât mulțumit de această vizită, care simbolizează sprijinul sporit al Statelor Unite. Șefa statului, Tsai Ing-wen, face parte din tabăra „independenței”, chiar dacă a suspendat această revendicare, văzută de Beijing ca o linie roșie. Cu toate acestea, opiniile guvernamentale din culise diferă, inclusiv în privința ambivalenței sprijinului SUA. Declarațiile recente ale președintelui Statelor Unite la Tokyo ar fi îngrijorat cercul președintelui Tsai. Joe Biden a spus în timpul vizitei sale în Japonia din luna mai că Statele Unite sunt gata să intervină direct în sprijinul Taiwanului în cazul în care chinezii ar ataca, iar mai târziu a spus că nimic nu s-a schimbat în politica americană în această privință.

Declarațiile au fost primite cu o anumită reticență în Taiwan: ar putea fi interpretate atât ca o promisiune liniștitoare, cât și ca o provocare periculoasă pentru Beijing.

Ziarul japonez Nikkei Asia cita în luna iunie un diplomat de la Taipei care spunea că există „viziuni larg antagonice în cadrul guvernului taiwanez cu privire la declarațiile [lui Biden]”. Sunt acestea un lucru pozitiv, pentru că dau o notă de speranță prin întărirea conceptului de ambiguitate strategică [care permite Washingtonului să susțină insula fără a spune exact cum și până unde va merge America în ajutorul ei]? Sau, dimpotrivă, riscă să împingă China să invadeze Taiwanul?”

Și alte opinii, în special din rândurile opoziției, văd vizita lui Nancy Pelosi ca pe o „joacă cu focul”. Aceeași poziție o adoptă și președintele chinez, Xi Jinping - de departe cel mai agresiv numărul unu chinez de la Mao Zedong încoace. Acesta l-a avertizat în legătură cu vizita pe președintele Biden în timpul ultimei lor conversații telefonice din 28 iulie.

„Taiwanul este folosit ca o scenă de teatru”

În China Times, un cotidian în limba mandarină publicat în Taiwan ale cărui opinii sunt apropiate de cele ale Kuomintang (KMT), partid de opoziție, un politician al acestei formațiuni politice care militează, încă din anii 1990, pentru un dialog constructiv cu Beijingul, a avut cuvinte foarte dure la adresa vizitei doamnei Pelosi: „Taiwanul este folosit ca scenă de teatru de către Nancy Pelosi”. ”Am putea face următoarea comparație: China este cam ca Rusia, iar Taiwanul este cam ca Ucraina. Americanii privesc din exterior și profită de conflict”.

Wu Chih-chung, diplomat taiwanez cu sediul la Paris, admite ambivalența situației: „Există întotdeauna un preț de plătit atunci când apărăm libertatea”. Potrivit acestuia, „este de așteptat o ripostă a Chinei, mai curând după vizită și nu în ​​timpul ei: ar putea lua forma unei intensificări a provocărilor din partea Forțelor Aeriene de la Beijing sau din partea Marinei în largul coastelor Taiwanului, sau prin întărirea blocadei pe care Beijingul ar dori să o pună în aplicare în jurul nostru”. (Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR)