Cum o duc după gratii cei care au făcut ca Vadim

Cum o duc după gratii cei care au făcut ca Vadim

Ultrajul, fapta de care este acuzat Corneliu Vadim Tudor în urma evacuării cu scandal de la sediul PRM, a trimis la puşcărie 80 de români. 62 sunt acolo pentru că s-au certat cu poliţişti. Aceasta este povestea a doi dintre ei.

Ion Albu pare un bătrân cumsecade. Cel puţin aici, în cămăruţa gardienilor de la Jilava. La fel de cumsecade pare şi mai tânărul său coleg de detenţie Marian Pătruşcă. Cum stau ei aşa în birou, îngrămădiţi pe băncuţă, cu mâinile în poală şi zic fără să ezite că nu sunt vinovaţi, poţi începe să ai dubii şi să te întrebi ce caută oamenii ăştia printre atâţia infractori periculoşi.

Datele de la penitenciar spun însă că atât Albu cât şi Pătruşcă ispăşesc pedepse pentru că au bătut şi înjurat poliţişti prin satele de unde provin. Ei sunt doar doi dintre cei 80 de deţinuţi din sistemul penitenciar condamnaţi definitiv în România pentru ultraj. Din ăştia 80, 62 sunt acolo pentru fapte în urma cărora au ieşit "jumuliţi" oameni ai legii. Şi deşi s-ar putea crede că în codru e mai linişte, statisticile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor arată că pe locul doi ca victime ale unor acte de ultraj se află lucrătorii de la ocolurile silvice.

Evacuarea cu scandal din sediul PRM a europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, de la începutul lunii ianuarie, a readus în discuţie felul în care sunt pedepsite actele de ultraj împotriva organelor judiciare. Pătruşcă şi Albu l-au văzut pe Tribun la televizor, de la "răcoare". Li s-a cam urcat sângele la cap. Apoi l-au văzut şi cum şi-a pus mâna în ghips, susţinând că el a fost cel lovit de forţele de ordine. Aici puşcăriaşii au oftat: un regret că nu le-a venit şi lor aceeaşi idee la timp le-a încolţit prin minte doar pentru o clipă, glumeşte Pătruşcă.

Ne puteți urmări și pe Google News

O "neînţelegere" la Vlad Ţepeş

Azi Ion Albu e destul de obosit. Cască încontinuu. Are 60 de ani, a învăţat că poate e mai bine să tacă. Pătruşcă în schimb turuie, pe măsura celor 26 de ani ai săi, plin de energie. Sintetizând discursurile lor la câteva cuvinte: ambii zic că-s nevinovaţi. Cum ar veni, încă două suflete neprihănite aruncate pe nedrept în spatele gratiilor. Cum sunt, brusc, mai toţi deţinuţii din lume când îi întrebi pentru ce se află acolo.

Fapta petrecută în satul Vlad Ţepeş, judeţul Giurgiu, pentru care Albu a fost condamnat la trei ani de puşcărie e prezentată sec prin datele oficiale: "În data de 22.07.2009, în timp ce se afla pe terasa unui bar, fiind sub influenţa alcoolului, a provocat scandal public. Totodată, în cursul zilei, a exercitat acte de violenţă asupra organelor de poliţie". Albu are o versiune ceva mai lungă şi din care datele problemei devin de nerecunoscut.

"Sunt închis aici de un an jumate, pentru tulburarea liniştii publice şi... asta, cum îi zice... ultraj contra bunurilor moravuri", începe, mai mult mormăind, Ion Albu. Susţine că a în ziua aceea blestemată a ieşit să-şi cumpere "două pâini". Şi poate că nu i s-ar fi părut absolut nimic ieşit în comun dacă, cu totul şi cu totul neaşteptat, nu s-ar fi trezit trântit la pământ, cu un picior pus pe gât şi o invitaţie deloc amabilă de a "trece la secţie", lansată de şeful de post, Dobre, aflat într-o stare uşor euforică, zice Albu.

"El avea cătuşile în mâini, a vrut să mi le pună, eu n-am vrut şi m-a luat la bătaie. Adică el, poliţaiul. El era beat - eu sunt bolnav, n-am cum să beau -, era cu 23 de neamuri de-ale lui acolo, era naşii lui", spune deţinutul.

Mai concret, totul s-a petrecut fulgerător. "Şeful" i-ar fi zis "Treci la post!", Albu: "Nu merg, mă, ce-i aşa interesant la post?", "Şeful" s-ar fi gândit astfel să-l disciplineze, mai bine zis, să-l ia la pumni, "Şeful" e mare, "are doi metri, înţelegeţi", restul e deja istorie locală în Vlad Ţepeş, județul Giurgiu.

Albu spune că n-a avut nicio şansă. "Pur şi simplu mi-a dat o stângă, m-a pus imediat jos. Şi apoi mi-a pus piciorul pe gât să-mi pună cătuşele. Mi-a pus doar la o mână şi i-am zis "Hai, mă, na! Pune-o şi pe astalantă. Ce-ai cu mine?". A dat telefon la poliţaii ăia de la Giurgiu, a venit ăia. Ăia de la judeţ au zis că el minte. Mi-au zis: "Ce-are, dom'le, ăsta cu tine?". Habar n-am, numai pe la puşcărie mă ţine", le-ar fi zis Albu. Cam asta e versiunea lui despre fapta comisă, expediată în câteva fraze, de deţinut.

Adevărul e totuşi că Albu e la a doua condamnare: cu ani în urmă a făcut ceea ce el numeşte "o gafă". "Un văr m-a provocat, a dat în mine şi l-am zgâriat cu un briceag pe obraz. M-a condamnat şapte ani, pentru tentativă de omor, am făcut cinci. Tot Dobre m-a prins. Când am ieşit, tot el era şef de post". Albu crede că poliţistul l-ar fi urmărit să facă vreo greşeală, cam așa cum fac detectivii buni din filmele americane. Bănuieşte o mare conspiraţie, spune că poliţistul e "un om rău", că "începuse cu perversităţi" după e a ieșit din penitenciar și s-a întors acasă.

Din clipa în care l-a revăzut pe agent în sat, lui Albu i-a venit să fugă să se ascundă la Bucureşti. "Am acolo o fată. Dar nu pot să stau la Bucureşti, că nu-mi mai place. Eu tre să stau la aer. Dobre m-a pîndit. M-a arestat, m-a bătut. Dar, vă zic, dosarul era deja făcut dinainte! A făcut acte cu martor fals! Bine, na... a făcut şi copiii mei declaraţii împotriva mea... Dar s-a făcut nişte acte mincinoase în defavoarea mea şi în favoarea lui!", spune deţinutul. A lucrat ca şofer timp de 25 de ani, cinci ani ca muncitor, acum e la pensie. "Şi mă gândesc că vreo şapte ani am stat pe la puşcărie că vrea poliţaiul ăsta...", se enervează Albu. De alături, tânărul gardian Stelică intervine cu voce joasă, părinteşte: "Hai, că mai aveţi un pic de stat. Mai stați până în mai, dacă o vrea Dumnezeu...".

"Nu agresiune, nu nimica!"

Pe Marian Pătruşcă, cioban din Troianul, Teleorman, tot poliţistul din sat la băgat la zdup. Și, evident, tot nevinovat, din câte vrea să transmită. S-a întâmplat într-o seară, tot lângă un magazin sătesc. În datele de la penitenciar scrie doar că Pătruşcă "l-a agresat pe poliţist". Fără detalii, descrieri şi alte menţiuni. Versiunea lui e touşi puţin mai nuanţată.

În ziua aceea, ciobanul a plecat cu fratele său după ţigări. Ţigări şi lumânări. Acasă la Pătruşcă, familia se pregătea înmormântarea unei cumnate. Apoi, evenimentul prinde un contur confuz:

"Frate-miu a oprit maşina. A venit şeful de post Badea Marius şi cu alt poliţai, Alexandru, şi i-a zis că de ce am oprit maşina în faţa magazinului. Dar maşina lor era tot acolo oprită, în faţa magazinului. Ei erau beţi morţi. Am intrat în magazin. Până să ajung eu, frate-miu i-a zis la un prieten care era cu noi «Ia, sună, mă, la 112, să vină să-i vadă că sunt beţi cu maşina». Badea Marius a intrat între timp în magazin. Când am ieşit, celălalt pleca cu portiera deschisă şi m-a lovit cu portiera. Când a ieşit Badea Marius din magazin i-am zis: "Şefule, nu l-ai văzut? Putea să fie un copil în locul meu şi să-l omoare. Era beat!". Şi dânsul mi-a zis că pe el nu-l interesează, că a ieşit de la ora 16 din program. Şi eu i-am zis atunci "Vezi, că purtaţi haina statului"...", continuă Pătruşcă.

Susţine că nici nu l-a atins pe poliţist. Instanţa însă a decis că a fost totuşi destul de prezent la violenţele din seara aceea de la Troianul. "Eu nu i-am zis decât că de ce nu l-a văzut pe celălalt că m-a lovit. Atât! Nu agresiune, nu nimic! Dar la rechizitoriu au dat ăia declaraţie că l-am bătut, că l-am împins, că astea. Vă zic, au avut ei pică pe mine. El a zis că l-am bruscat, că l-am înjurat, dar lor nu le-a făcut nici măcar un control atunci. Abia acum am auzit că le-a făcut control şi că i-a mutat pe amândoi. Dar degeaba! Că mie mi-a dat un an şi zece luni. Plătesc cu tinereţea! Fac 27 de ani în iunie. E foarte greu! Păi, eu violent? Eu, care am de toate acasă, am pe ce să pun mâna? N-am furat, n-am dat în cap, n-am violat, n-am făcut nimic! Sunt nevinovat!", se lamentează deţinutul.

Apoi se linişteşte. Spune că, în ciuda tuturor belelelor, nu se vede în ipostaza de duşman al tuturor poliţiştilor. La penitenciar Pătruşcă e calm. Cât a făcut armata a fost calm. Acasă era calm, şi tot drept calm îl descrie şi pe un criminal coleg de celulă."Ăla cred că e cel mai liniştit dintre noi".

"Ne roieşte mai mult"

Într-una din zilele pline de rutină la penitenciar, Pătruşcă şi Albu au văzut la televizor scandalul de la sediul PRM. N-au ştiu dacă să râdă sau să plângă de ciudă. Pătruşcă, unul, s-a enervat. "Vă daţi seama, că ne roieşte şi mai mult când vedem aşa ceva. Vedem că alţii nu sunt pedepsiţi şi noi facem puşcărie pentru o nimica toată. La noi nu se gîndeşte nimeni. Stau un an şi ceva aici... Tot ei face, tot ei fură, noi stăm aici în locul lor! Taie la copii banii de mâncare şi pe mine mă ţine nevinovat aici, ca să-şi facă ei acolo ce vor ei. Pe lîngă mine, ce-a făcut Vadim e... Dacă el nu e vinovat, eu de ce stau aici?", se supără Pătruşcă.

Albu e ceva mai rezervat. "Da' ce credeţi? Că-i dă cineva ceva pedeapsă lu' ăla? La poliţiştii ăia le e frică de el, că are relaţii omul, are bani...", zice deținutul, cu capul în pământ. "Păi, dacă nu l-a pedepsit pe Băsescu că a dat în copilul ăla, de spunea că a fost trucat", continuă și Pătruşcă. "Fură toţi în toate părţile, iar noi stăm aici, la puşcărie. N-aţi văzut că Vadim şi-a băgat imediat mâna în ghips? Mie dacă nu mi-a venit idee să mă duc şi eu la doctor, să-mi bandajez capul, dacă nu mi-a mers mintea atunci... Trebuia să fac şi eu ca el, nu?". Brusc, Pătrușcă se gândeşte că e bine totuși să sublinieze: "Deşi, v-am zis, eu n-am făcut nimic, doar verbal. Ce? Ăsta e ultraj?".

ACUZAŢIILE PROCURORILOR Vadim Tudor - "acte de violenţă asupra organelor judiciare" Corneliu Vadim Tudor este la un pas de a fi trimis în judecată de procurorii Parchetului General, în dosarul penal deschis pe numele său sub acuzaţiile de ultraj, tulburarea liniştii publice şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, poliţiştii prezenţi la evacuarea sediului PRM (când au avut loc incident ele care l-au dus pe preşedintele formaţiunii în faţa procurorilor) au scris, în 14 rapoarte, că Vadim Tudor "a a me ninţat în mod direct executorul judecătoresc şi pe unii poliţişti, la adresa cărora a exercitat acte de violenţă şi a întrebuinţat nemijlocit cuvinte insultătoare". Potrivit legii, faptele de care e acuzat europarlamentarul sunt considerate ultraj asupra organelor judiciare şi pedepsite cu minimum 3 luni şi maximum 3 ani de închisoare, amenda fiind exclusă.