Autorităţile de la Moscova au găsit o modalitate de a combate producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice contrafăcute – micşorarea preţurilor la bere şi la cidru.
Decizia a fost luată după ce mai mulţi ruşi au murit în urma consumării de cidru contrafăcut, comercializat la un preţ mai mic decât cel vândut în reţele de comerţ.
Explicaţiile Ministerului de Finanţe
Agenţia de presă RIA Novosti scrie că Ministerul de Finanțe al Rusiei susține ideea introducerii prețurilor minime de vânzare cu amănuntul pentru bere și cidru, după ce Comisia pentru politică economică a Dumei de Stat a recomandat Ministerului de Finanțe și Rosalkogolregulirovanie să studieze posibilitatea introducerii unui preţ minim pentru bere, băuturi de bere, cidru şi alte băuturi slab alcoolizate, precum și crearea unui registru al distribuitorilor acestor produse.
"Ministerul de Finanțe consideră micşorarea preţurilor un mecanism eficient de combatere a produselor contrafăcute. Prin urmare, introducerea unui plafon a preţurilor pentru aceste produse reprezintă inițiativa potrivită care trebuie aplicată în practică", a declarat conducerea Ministerul de Finanțe din Rusia.
Instituaţia a adăugat că optează şi pentru reglementarea de stat a producției și circulației metanolului și a lichidelor care conțin metanol, inclusiv introducerea licenței pentru astfel de produse, definirea cerințelor pentru producerea și circulația acestora, precum și procedura pentru eliminarea produselor aflate în circulație ilegală.
Pedepse mai aspre pentru producătorii şi vânzătorii de băuturi alcoolice contrafăcute
Ministerul rus de Finanţe susține, de asemenea, întroducerea unor pedepse mai aspre pentru încălcarea interdicției de a adăuga alcool etilic, cu încălcarea reglementărilor, în producția de alcool. În plus, conducerea instituţiei a propus ridicarea moratoriului privind controale efectuate la producătorii şi vânzătorii de alcool și băuturi alcoolice.
Amintim că, la 5 iunie, a fost înregistrată intoxicarea în masă a ruşilor din diferite regiuni ale ţării cu cidru contrafăcut, fiind înregistrate peste 30 de decese. Toţi cei care s-au intoxicat au consumat o băuturp „Mister Cidru”, produsă de SRL „Andi”. Expertiza a depistat în băutură impurități periculoase de metanol și butirat de etill. În total, potrivit Ministerului Sănătății, 106 persoane au s-au intoxicat cu cidru, 36 dintre care au murit, inclusiv un copil.
Comitetul de anchetă a deschis un dosar penal pentru servicii de proastă calitate şi a reținut un antreprenor care, conform anchetei, a produs băutura „Mister Cidru”. Instanța l-a arestat pe omul de afaceri.