Evenimentul Zilei > EVZ Special > Stârpirea misticismului şi a superstiţiilor în primii ani de totalitarism. Cum l-au înlocuit comuniștii pe Dumnezeu cu Marx, Lenin și Stalin
Stârpirea misticismului şi a superstiţiilor în primii ani de totalitarism. Cum l-au înlocuit comuniștii pe Dumnezeu cu Marx, Lenin și Stalin

Stârpirea misticismului şi a superstiţiilor în primii ani de totalitarism. Cum l-au înlocuit comuniștii pe Dumnezeu cu Marx, Lenin și Stalin

Influenţat de Feuerbach, care vedea în Dumnezeu o creaţie a omului, Karl Marx respingea cu fermitate ideea religiei, a credinţei în divinitate, văzută ca o formă de corupere, de pervertire a minţilor proletariatului.

 Un surogat pentru mizerie, credința reprezenta una din cauzele principale ale inacțiunii, resemnării fatidice și inexistenței unor revolte coerente. Nu preconiza o reprimare totală a credincioşilor, ci o „iluminare” a conştiinţei acestora printr-o propagandă antireligioasă, atee, care să-i scuture de zgura apăsătoare a preceptelor Bisericii. Procesul de imunizare a fost continuat de Vladimir Lenin (spaţiul rus a fost bântuit constant de fantasmele mesianismului), dar reuşita acestuia şi a urmaşilor săi a fost relativă. Pe de altă parte, lupta antireligioasă era o necesitate, retorica apocaliptică,pretenţiile de universalitate ale comunismului fiind incompatibile cu existenţa religiei oficiale.

„Beneficiile științei”

Promisiunea unui tărâm paradisiac iluzoriu şi îndoielnic în viaţa de apoi era înlocuită cu certitudinea unui Rai pe pământ, garantat de comunişti după, evident, dispariţia inechităţilor şi a exploatării. Dumnezeu trebuia înlocuit cu Marx, Lenin sau Stalin. Într-o anumită măsură s-a reuşit acest lucru. Odată cu victoria împotriva Germaniei naţional-socialiste, principiul ateismului militant s-a extins şi în zonele de influenţă sovietică, inclusiv în România. Pe lângă diabolizarea Bisericii Greco-Catolice, un alt front a fost deschis în direcția combaterii misticismului și a superstițiilor. Eliberarea muncitorilor şi ţăranilor de sub influenţa misticismului era de natură să descurajeze o muncă aproape sisifică. Totuşi, regimul totalitar din România a încercat să le demonstreze cetăţenilor beneficiile stiinţei.

„Combaterea obscurantismului”

În şedinţa Secretariatului Comitetului Central al PMR din 26 mai 1949 se hotărăşte înfiinţarea unei societăţi pentru răspândirea Ştiinţei şi Culturii (decretul 264 din 24 iunie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale). Societatea „va avea drept scop răspândirea cunoștințelor științifice și politice în mase, combaterea obscurantismului, misticismului şi a superstiţiilor, combaterea influenţelor ideologice duşmane sub orice formă s-ar manifesta ele”. În ceea ce privește recrutarea membrilor activi, aceștia trebuie să fie „fruntași ai vieții publice, membri titulari și corespondenți ai Academiei Republicii Populare Române, profesori şi conferenţiari universitari, oameni de litere şi arte, publicişti, ofiţeri superiori”.

„Rămăşiţe urâte ale trecutului de neagră exploatare şi asuprire”

Conducerea organismului era asigurată de un comitet, iar printre membri se regăseau Traian Săvulescu, Petre Constantinescu-Iaşi, Ion Gheorghe Maurer, Geo Bogza, Paul Cornea, Grigore Moisil, Ofelia Manole, Vanda Nicolschi, Leonte Răutu, Zaharia Stancu sau Mihail Roller.1 Va începe o muncă intensă de „lămurire” a oamenilor în privinţa efectelor nefaste ale misticismului şi superstiţiilor. Invariabil, a fi superstiţios însemna „a cădea în ghiarele duşmanilor poporului muncitor. De ce oare? Superstiţiile sunt rămăşiţe urâte ale trecutului de neagră exploatare şi asuprire.” Ele ar fi fost „născocite, răspândite și menținute de-a lungul a sute și mii de ani de către exploatatori”. Aceştia „întunecau cu ele mintea oamenilor, ca să le slăbească puterea de luptă împotriva profitorilor orânduirilor nedrepte.” Deveneau caduce, golite de orice sens „în lumea noastră liberă, care luptă să-şi făurească o viaţă fericită cu ajutorul ştiinţei, tehnicii şi culturii”.2


FOTO: Ion Gheorghe Maurer s-a numărat printre cei care încercau să convingă poporul de efectul „concepțiunii mistice”



„Stârpirea concepțiunilor mistice despre viață”

În 1949 s-a înfiinţat şi revista Societăţii – Ştiinţă şi Cultură. În primul număr, Traian Săvulescu, preşedinte Academiei, preciza misiunea revistei – „să lupte pentru stârpirea cât mai curând din mintea oamenilor muncii a concepțiunilor mistice despre viață și lume și să le înlocuiască cu cele realiste, științifice”.3 Modalitatea principală de „stârpire” era prin conferinţe în marile întreprinderi, ateneele populare sau căminele studenţeşti. Lectorii trebuiau să fie bine pregătiţi, să stăpânească la perfecţie subiectul, iar conferinţa „trebuie să fie vie, combativă, şi să cuprindă cât mai multe fapte concrete”.

Revista s-a îmbogățit începând cu numărul 8 cu un „mic dicționar.” Fiecare cuvânt avea o semificație specială. Un exemplu aleatoriu – doctrina este o „învățătură politică, filosofică sau din alt domeniu. Doctrina Truman (…) este o teorie reacţionară care propovăduieşte instaurarea dominaţiei mondiale a imperalismului american”. Şi „explicaţiile ştiinţifice” din micul dicţionar continuau în acelaşi stil propagandistic. Începând cu luna ianuarie a anului 1950, Societatea avea emisiuni săptămânale la Radio. A fost editată şi colecţia „Ştiinţă pentru toţi.” Aici au apărut lucrări de popularizare ca „Apariţia vieţii pe pământ”, „Originea omului”, „Somnul şi visele”, „Ştiinţa şi superstiţiile” sau „Ştiinţa şi înfricoşătoarele fenomene cereşti”.

Planul partidului: lecții și conferințe libere

De contaminare nu scăpau nici membrii de partid. Pentru a preveni sau elimina anumite obiceiuri nedorite, partidul a conceput un plan de „lecţii şi conferinţe libere care să trateze problema ştiinţei şi a fenomenelor naturii”. Vizate erau, în special, școlile de partid centrale, medii, de o lună și serale. Nici școlile publice nu erau uitate. S-a decis înlăturarea oricărui „aspect al metafizicii, al misticismului în știință, în literatură, în artă, în cultura tineretului nostru, pentru că strecurarea seminței metafizice este strecurarea otravei dușmanului. Metafizica, misticismul sunt instrumentele spirituale ale duşmanului de clasă (…) şi atunci mai bine este să avem din acest punct de vedere o lipsă în pregătirea culturală a elevilor”.

Prelucrarea oamenilor de la sate, în cadrul șezătorilor

Totuşi, cel mai greu de pătruns era la sate. Aici s-a îndreptat atenţia specială a regimului, lumea rurală fiind impregnată de superstiţii, cutume şi credinţe populare. Pe lângă organizarea de conferințe, agitatorii îi „prelucrau” pe săteni în cadrul șezătorilor. De obicei, adunările se organizau duminica – zi de sărbătoare, voiau astfel să-i împiedice în a participa la serviciul religios – şi se dezbăteau articolele şi broşurile de popularizare a ştiinţei. Explicaţiile prozaice, anodine se intersectau cu „demascarea activităţii sectelor religioase, arătând că ele sunt agenturi ale imperialismului, finanţate de miliardarii anglo-americani şi conduse de foşti moşieri, fabricanţi, chiaburi, legionari, speculanţi şi uneltele lor, spioni ai imperialismului anglo-american.”4


FOTO: Iosif Vissarionovici Stalin, un model pentru comuniștii români FOTO: WIKIPEDIA



Preoții, „dușmanii poporului”

Din categoria „duşmanilor” nu puteau să lipsească preoţii. Agitatorii trebuiau să le explice sătenilor cât de „reacționari” pot fi unii reprezentanți ai Bisericii, oameni „necinstiți, amestecați în afaceri murdare” și care duc „o viață imorală”. 5 Sfântul Sinod a susţinut campania de combatere a misticismului şi a superstiţiilor, datoria „slujitorilor altarelor” fiind să-i combată pe cei care „exploatează, cu înfăţişări cuvioase, setea religioasă a poporului prin răspândirea unor învăţături stricătoare de suflet despre false teofanii sau pretinse minuni (…) oriunde şi-ar face apariţia”. 6 Asta nu i-a ferit de intervenţia cenzurii.


FOTO: Vladimir Ilici Lenin, un alt idol al propagandiștilor FOTO: WIKIPEDIA



„Presa bisericească e rău făcută, nocivă de cele mai multe ori”

Într-un raport din 1949 se preciza faptul că „presa bisericească e rău făcută, nocivă de cele mai multe ori”. Soluția de compromis era „reducerea tuturor foilor, cronicelor, cuvintelor, îndrumătorilor bisericești la formula Buletinului Oficial, câte unul pe eparhie. Vor fi lacrimi şi scrâşniri din dinţi, fără îndoială, dar felul în care apar astăzi, în frunte cu organul Sfântului Sinod, publicaţiile religioase, este intolerabil”. 7 Cenzurate erau și știrile, articolele sau imaginile „care profesează principii religioase dăunătoare legilor țării, puse în slujba dușmanului de clasă și a imperialiştilor”.8

Hai la filme sovietice!

O altă metodă uzitată de PMR a fost propaganda prin film. Responsabil era Ministerul Artelor, care „va turna un film pentru combaterea superstiţiilor şi va asigura trimiterea filmelor documentare sovietice de acest gen la sate prin caravane”. De fiecare dată, oamenii trimiți în teritoriu erau instruiți „să nu aducă vreo jignire, sub nicio formă, sentimentelor religioase ale credincioșilor”. Nu întotdeauna se întâmpla acest lucru, excesele fiind inerente. De exemplu, în unele şcoli s-au aruncat icoanele pe jos, într-o localitate din Ardeal, „o cruce mare a fost aruncată în aer cu dinamită”, iar în judeţul Prahova, „un secretar de Partid dintr-o întreprindere a intrat beat într-o biserică în timpul unei cununii, a insultat preotul, a spus că sfinţii noştri sunt Lenin şi Stalin”.9

Culturalizarea oamenilor muncii a luat sfârșit în 1989

În general, cei responsabili erau pedepsiți, regimul aflându-se în perioada de consolidare, abuzurile crase fiind tratate cu maximă seriozitate de Partid. Intențiile comuniștilor nu erau în totalitate greșite, demontarea unor mituri, a unor presupuse miracole, prezentarea avantajelor științei sau îndemnul de a apela la specialiști și nu la metode ancestrale de vindecare nu puteau fi dăunătoare. Din nefericire, explicațiile științifice erau, ineluctabil, învelite într- o formulă ideologică, având și un conținut propagandistic ridicat. Eforturile vor continua și după 1965, noi planuri fiind trasate, iar în proces implicate televiziunea sau radio-ul, biserica sau școala. Culturalizarea „oamenilor muncii” și agresiunea spirituală s-au încheiat odată cu evenimentele din 1989.