Întâlnirea dintre Putin și Erdogan a fost o lecție administrată ca de la Țar la surogat de Sultan, pe care liderul turc a fost nevoit să o accepte pentru a scăpa basma curată.
Când președintele turc Recep Tayyip Erdogan și alaiul său de înalți oficiali au mers la Moscova pe 5 martie, speranța lor era de a ajunge la un acord rapid de încetare a focului în Idlib, ultimul bastion al rebelilor jihadiști din Siria.
Erdogan își exprimase această speranță în ajun.
De asemenea, numeroși experți turci au prognozat că întâlnirea lui Erdogan cu Putin va avea ca rezultat un acord temporar, care să-l scoată basma curată pe liderul turc, în condițiile în care nu reușise să întoarcă situația militară din Idlib în favoarea sa.
Într-adevăr, așa s-a întâmplat.
Acceptând să dea fuga la Moscova și să se întâlnească doar cu Putin, în condițiile în care inițial ceruse ca întâlnirea să aibă loc la Istanbul și la ea să participe și Macron și Merkel, dar fiind refuzat categoric de liderul rus, Erdogan și-a arătat slăbiciunea, observă o analiză Al-Monitor.
Deplasarea sa la Moscova a demonstrat că el are nevoie de Putin mai mult decât are nevoie Putin de el.
Un important analist rus, Dmitri Trenin, a conchis:
„Putin este țarul Rusiei, iar Erdogan ar dori să fie sultanul Turciei, dar nu este. Se simte mereu nesigur și se confruntă cu o opoziție serioasă la el acasă. Putin este în largul său. El este liderul incontestabil al țării sale și mult mai sigur decât Erdogan.”
Imaginile video de la primirea lui Erdogan la Kremlin au fost pline de scene evidente de umilire a președintelui turc aspirant de sultan de către țarul Rusiei, scrie Al-Monitor.
Limbajul gesturilor ambilor lideri a fost elocvent.
Când Erdogan s-a așezat lângă Putin, acesta s-a sculat și a făcut un gest grosolan, invitându-i pe membrii delegației turce să vină să-i strângă mâna. Ca și cum le-ar fi făcut un serviciu, onorându-i cu atenția sa.
Oficialii turci, inclusiv miniștrii de Externe și al Apărării și șeful serviciilor secrete, s-au precipitat cu stângăcie spre Putin. Păreau niște elevi convocați la directorul școlii.
Văzând ce se petrece, Erdogan s-a ridicat și el în picioare și s-a îndreptat în direcția opusă pentru a le strânge mâinile lui Serghei Lavrov și Serghei Șoigu, miniștrii ruși de Externe și al Apărării.
Întreaga punere în scenă a fost concepută pentru umilirea oaspeților turci, arată analiza citată.
Imaginile arată delegația oaspete plasată la picioarele unei monumentale statui a Ecaterinei cea Mare (foto), împărăteasa rusă care a smuls Crimeea de sub Imperiul Otoman și a anexat-o, și care i-a înfrânt pe otomani în mai multe rânduri în timpul războaielor ruso-turce din 1768-1774 și 1787-1792.
Punând sare pe rană, Erdogan a fost așezat alături de Putin sub o sculptură de bronz cu soldați ruși din timpul războiului ruso-turc încheiat cu înfrângerea Imperiului Otoman în 1878.
Pentru oricine este familiarizat cu pasiunea lui Putin pentru simbolistică în transmiterea mesajelor politice, punerea în scenă a primirii lui Erdogan la Kremlin a părut foarte atent gândită pentru a-l umili și a-i impune un acord privind Siria în condițiile dictate de Rusia, observă Al-Monitor.
Așa s-a ajuns la documentul botezat „Soci 2.0”, al cărui titlu oficial este „protoco adițional” la memorandumul prinvind acordul din 17 septembrie 2018.
Cele trei puncte ale protocolului sunt următoarele:
· Încetarea oricăror acțiuni militare de-a lungul unei linii de contact în zona de dezescaladare din Idlib, începând cu ora 0.01, 6 martie.
· Va fi stabilit un culoar de securitate de 6 kilometri spre nordul și 6 kilometri spre sudul autostrăzii M4. Parametrii specifici de funcționare a coridorului urmează să fie stabiliți de comun acord de către ministerele Apărării Republicii Turcia și Federației Ruse în termen de câteva zile.
· Pe 15 martie, vor începe patrulări comune ruso-turce de-a lungul autostrăzii M4, din dreptul așezării Trumba (2 kilometri vest de Sarakeb) până în dreptul așezării Ain Al-Havr.
Protocolul pare să înlocuiască punctele 3, 5, 6 și 8 din memorandumul de la Soci, scrie Al-Monitor. Aceste puncte erau următoarele:
· Va fi stabilită o zonă demilitarizată de 15-20 de kilometri lățime în zona de dezescaladare (provincia Idlib).
· Toate grupările teroriste vor fi îndepărtate din zona demilitarizată până la 15 octombrie 2018.
· Toate tancurile, lansatoarele multiple de rachete, artileria și mortierele aparținând părților în conflict vor fin retrase din zona demilitarizată până la 15 octombrie 2018.
· Traficul de tranzit pe autostrăzile M4 (Alep-Latakia) și M5 (Alep-Hama-Damasc) va fi restabilit până la sfârșitul lui 2018.
Erdogan nu a putut sau nu a dorit să aplice ceea ce a promis în septembrie 2018. În martie 2020, Kremlinul i-a impus să accepte realitatea stabilită pe câmpul de luptă în urma acțiunilor militare ale forțelor siriene sprijinite de ruși, arată analiza.
„Protocolul adițional” nu mai face nici o referire la autostrada M5 și la posturile de observație turce, ocupate de trupele Damascului. Aceste probleme sunt deja o chestiune rezolvată de Moscova și nu o mai interesează.
În ceea ce privește M4, care se află încă în cea mai mare parte sub controlul grupărilor rebele jihadiste sprijinite de Turcia, aici, da, Moscova a fost interesată. Drept urmare a fost stabilit coridorul de securitate lat de câte 6 kilometri, de o parte și de alta.
Comentând acordul Putin-Erdogan la canalul Al-Mayadeen, Vitali Naumkin, o figură influentă în domeniul politicii ruse în Siria, a spus:
„Armata siriană și-a îndeplinit obiectivele în Idlib, punând capăt controlului militanților asupra autostrăzilor M4 și M5.”
Al-Masdar Al-Arabi, un organ de presă sirian pro-guvernamental, a făcut o evaluare asemănătoare:
„Acest acord conferă în cele din urmă Damascului tot ceea ce și-a dorit de pe urma operațiunii din Idlib: controlul asupra autostrăzilor M4 și M5.”
Și atunci cu ce s-a ales Erdogan? Acordul de încetare a focului, pe care era disperat să-l obțină, scrie Al-Monitor. Era suficient pentru a putea pretinde acasă că a obținut ce a dorit și a ieși cu fața curată.
Presa turcă controlată de regim aproape că nu a acordat nici o atenție documentului de la Kremlin, pe care îl descriu ca „încetarea tuturor acțiunilor de-a lungul liniei de contact”.
Este o acceptare tacită de către Turcia a noii realități din teren, la Idlib. Chiar dacă „linia de contact” de la Kremlin 2020 este mult diferită de cea de la Soci 2018.
În ciuda propagandei oficiale, performanțele militare ale Turciei în Idlib nu au fost deloc strălucite.
Desigur, scrie Al-Monitor, dronele și artileria grea turce au provocat paugbe serioase capacităților militare siriene.
Totuși, în ultimele 72 de ore dinaintea întâlnirii de la Kremlin, Turcia a pierdut nu mai puțin de 10 drone. Izvestia vorbește chiar de 13, dintre care opt ar fi fost construite de Bayraktar, o companie deținută de unul din ginerii lui Erdogan (celălalt este ministru de Finanțe).
Forțele siriene aveau nevoie de un respiro pentru a se reface (cu livrări din Rusia), după o campanie grea, scrie Al-Monitor. La fel și cele turce.
De aceea, acordul de la Kremlin, fie el și temporar, îi permite lui Erdogan să iasă pentru moment basma curată dintr-un clinci dificil.
Analistul rus Pavel Felgenhauer, citat de New York Times, a declarat că fostul spion KGB Putin „ a fost dintotdeauna un recrutor profesionist, iar întreaga sa politică externă se bazează pe recrutatea de lideri”.
În ceea ce privește relația cu președintele turc, Felgenhauer spune că Putin „a făcut mari eforturi pentru a-l racola pe Erdogan și a îndepărta Turcia de Occident”.