Completul de divergență din cazul Rafo Carom a explicat de ce a admis cererea de recuzare a completului de jduecată Daniel Donțete- Camelia Bogdan. Inițial, cei doi judecători nu s-au înțeles și a trebuit să vină un al treilea magistrat care a înclinat balanța în favoarea admiterii cererii de recuzare.

Judecătoarea Bogdan a susținut că are dreptul sî respingă cererea avocaților lui Tender, în timp ce Donțete și al treilea magistrat, Corina Dăescu, au susținut că cererea trebuie analizată de un alt complet de judecată. Ultimii doi au susținut că „regula în materia soluţionării cererilor de recuzare este aceea că soluţionarea lor se face de către un alt complet de judecată”, iar numai în câteva cazuri stricte este posibilă respingerea cererilor de recuzare chiar de către judecătorul sau completul vizat de cerere.

Părere contrară

Cu opinie separată, Camelia Bogdan a susținut că „motivele de imparţialitate care îl privesc pe domnul judecător Donţete erau cunoscute de părţi de dinainte de momentul formulării cererii de recuzare, deoarece acordarea noului termen de judecată a avut loc la termenul din 11.05.2015 şi nu s-a formulat o cerere de recuzare care să fie adusă la cunoştinţa completului nici la acel moment procesual, nici la debutul acestei şedinţe de judecată,  în care s-a invocat mai întâi o lipsă de procedură pentru ca apoi, în funcţie de ce se decidea pe acest aspect, să se formuleze cererea de recuzare, rezultă că cererea de recuzare urma să fie respinsă ca inadmisibilă, nefiind formulată de îndată ce partea a luat cunoștință de motivele care ar fi justificat, în accepția sa, formularea unei cereri de recuzare.

Iancu nu a recuzat-o

În ceea ce priveşte cererea de recuzare formulată de Ovidiu Tender care o viza pe Camelia Bogdan (deşi în sală există şi reprezentanţii lui Marian Iancu care nu au formulat o cerere de recuzare deşi el fusese condamnat pentru alte fapte în acel dosar), judceătoarea Bogdan arată că „în lumina jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, imparţialitatea instanţei de judecată este analizată atât sub aspect subiectiv cât şi sub aspect obiectiv. Prin prisma demersului subiectiv, judecătorii sunt datori să se abţină să manifeste o părere preconcepută, iar prin prisma demersului obiectiv, judecătorul trebuie să ofere suficiente garanţii pentru a exclude orice dubiu că ar putea acţiona părtinitor într-un litigiu dedus judecăţii. Imparţialitatea, conform demersului subiectiv, se prezumă până la proba contrarie, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită. Printre cazurile rare când se poate contura motivul de incompatibilitate a fost şi acela în care judecătorul şi-ar fi exprimat părerea, calificând apărarea inculpatului ca fiind „incredibilă”, „scandaloasă”, „mincinoasă” şi „respingătoare”.

Sechestrul nu este o acuză penală

Bogdan a mai făcut referire la o decizie a CEDO din 15 noiembrie 2005 pronunţată în cauza Peter Fryckman împotriva Finlandei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că nu poate fi considerat imparţial, atunci când se ia o decizie pe fond asupra unei cauze judecătorul care urmează să soluţioneze o cauză similară. Dimpotrivă, analiza preliminară a informaţiilor disponibile nu înseamnă că are o părere preconcepută cu privire la  soluţia finală ce se va pronunţa în ce priveşte fondul cauzei.

În ceea ce privește instituirea sechestrului pe averea familiei, Camelia Bogdan susține că sechestrul nu este o acuzație penală și confiscarea nu eset o pedeapsă.

Confiscarea de la soție este legală

Instanța de la Strasbourg a decis în cauza Saccoccia c. Austriei că sechestrul nu-i acuzație în materie penală , iar în cauza Silickienė c. Lituaniei hotărâre din 10 aprilie 2012, Curtea a precizat, că în sistemul nostru de drept, răspunderea penală a inculpatului nu prezintă relevanţă pentru a se dispune confiscarea (deoarece sistemul nostru de drept cunoaste institutia confiscării fără condamnare, confiscarea nu este o pedeapsă, nedepinzând de pronunțarea vreunei soluții de condamnare) atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare justificate de luarea sechestrului asigurător.

„În acea cauză, Curtea a mai arătat că nici confiscarea de la terți nu presupune aducerea unei acuzații în materie penală: prin confiscarea de la reclamantă a bunurilor reprezentând produsul infracţiunii de la soţul acesteia, nu s-a încălcat nici articolul 6 §2 al Convenţiei, deoarece reclamanta nu a fost pedepsită pentru faptele soţului ei şi, pe cale de consecinţă, nu i-a moştenit vina. Prin urmare, Curtea conchide că ordinul de confiscare nu reprezintă o apreciere cu privire la vinovăţia reclamantei privind săvârşirea vreunei infracţiuni, de unde rezultă că nu a existat nici o încălcare a drepturilor reclamantei în temeiul articolului 6 § 2 al Convenţiei”, se arată în opinia separată a judecătoarei.

Luarea sechestrului nu îi face pe judecători incompatibili

În sfârşit, Curtea a reţinut că nu a existat nici o încălcare a drepturilor reclamantei, având în vedere marja de apreciere de care se bucură statele în adoptarea unor politici penale apte să combată infracţiunile grave, precum şi proporţionalitatea ingerinţei cu interesul general al statului.

În ceea ce priveşte cauza Saccoccia c. Austriei şi Dogmoch contra Germaniei, s-a precizat că sechestrul nu este o acuzaţie în materie penală. Procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul  prevederilor Articolului 6 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Alt exemplu

Mai mult, luarea sechestrului nu îi face pe judecători incompatibili să soluţioneze cauza fiind relevante în aceste sens considerentele transpuse de CEDO în cauzele Peter Fryckman și Fryckman-Yhtio contra Finlandei (decizie de inadmisibilitate)şi Morel contra Franţei.

În cauza Peter Fryckman și Fryckman-Yhtio contra Finlandei, între altele, reclamantul Peter Fryckman s-a plâns că judecătorul K., parte a completului de trei ce a decis punerea sub sechestru a bunurilor societății sale, a făcut parte și din completul Curții de Apel Helsinki care a decis ulterior pe fond. Curtea a precizat că nu există nici un indiciu că judecătorul care a decis luarea măsurii asigurătorii a sechestrului şi-ar fi format un punct de vedere cu privire la aspectele care vor fi determinate la pronunţarea soluţiei pe fondul cauzei.

În acest context, „Curtea nu consideră că temerile reclamantului privind imparţialitatea judecătorului erau obiectiv sau subiectiv justificate”, mai arată Camelia Bogdan citând din experiența CEDO.

Într-un final, Donțete și Bogdan au fost înlocuiți, urmând ca alți doi judecători să analizeze cazul Rafo - Carom. Tribunalul București a susținut că acuzațiile de înșelăciune se prescriu pe 9 iunie. Ovidiu Tender, împreună cu alți complici sunt acuzați de devalorizarea societății Rafo - Carom, prejudiciul stabilit în caz fiind de 43 milioane de euro.

Pe fond, Tender a primit o pedeapsă de 11 ani și 4 luni închisoare.