Saki Tamogami, agent imobiliar, este cunoscută drept cea mai frugală femeie din Japonia. Acest lucru se datorează angajamentul său de a cheltui cât mai puțini bani pe lucruri precum mâncare, haine și îngrijire personală. Astfel, ea a reușit să-și cumpere trei case până la vârsta de 34 de ani.
„Nu cumpărați niciodată ceva care nu este la reducere!” Acesta a fost motto-ul lui Saki Tamogami în ultimii 15 ani.
Cum îți poți cumpăra trei case?
Ea susține că așa a reușit să economisească suficienți bani pentru a-și cumpăra trei case. Acesta era un obiectiv pe care și l-a propus când avea doar 19 ani.
Primul lucru pe care l-a făcut a fost să nu-și mai cumpere haine noi. Ea a acceptat în schimb pomană de la familie și prieteni. Apoi Saki a început să reducă cheltuielile cu mâncarea. În principal, s-a bazat pe mâncăruri ieftine, cum ar fi tăițeii udon, pâinea prăjită și ridichile la preț redus pentru subzistență. După 8 ani de trai frugal, Tamogami a reușit să își cumpere prima casă, iar până în 2019, își atinsese deja obiectivul de a deține trei case.
În 2019, Saki Tamogami, a apărut în programul de televiziune japonez Happy! Bomby Girl unde a șocat întreaga țară cu frugalitatea ei extremă. Ea a intrat în detalii despre pasiunea ei pentru economisirea banilor. Atunci, a dezvăluit că rareori își depășea bugetul autoimpus de 1,4 dolari pe zi pentru mâncare. Pentru a reuși acest lucru, ea cumpăra în principal alimente ieftine. Ocazional mai cumpăra câte o felie de somon la reducere. Saki își gătea mesele acasă și chiar mânca direct din vasele de gătit pentru a economisi bani.
În loc să plătească pentru machiaj sau pentru coafură, Saki Tamogami și-a transformat părul într-o sursă de venit. Ea l-a vândut pentru aproximativ 20 de dolari atunci când a crescut suficient de lung. Această sumă îi acoperea bugetul alimentar pentru o jumătate de lună. A fost greu, dar agentul imobiliar japonez susține că s-a obișnuit și și-a găsit confortul economisind bani și văzându-și contul bancar crescând.
Și-a creat un stil de viață
La vârsta de 27 de ani, Saki Tamogami a reușit să economisească suficienți bani din salariul său de agent imobiliar pentru a cumpăra o casă în Saitama, la nord de Tokyo, pentru 69.000 de dolari. Pe aceasta a închiriat-o imediat. Ea folosea chiria lunară pentru a plăti ipoteca. De atunci, a continuat să trăiască și mai econom. În câțiva ani, a cumpărat o a doua casă pentru 124.000 de dolari. Obiectivul și l-a atins în urmă cu cinci ani când avea în palmares trei case. Cea de-a treia proprietate a fost achiziționată pentru suma de 256.000 de dolari.
În ciuda faptului că și-a atins obiectivul, Saki continuă să trăiască modest și să economisească bani pentru a ajuta pisicile salvate. Ea a deschis deja o cafenea pentru pisici la parterul uneia dintre casele sale. Pe viitor, agentul imobiliar intenționează să investească în alte proprietăți.
Povestea lui Saki Tamogami a primit reacții mixte din partea publicului. Unele persoane au lăudat-o pentru dedicarea sa, iar altele au avertizat-o că își pune viața în pericol consumând alimente de calitate scăzută și neglijându-și nevoile zilnice pentru câștiguri materiale, conform scmp.com.