Cum își strânge bani pentru toată viața un director deștept

Cum își strânge bani pentru toată viața un director deștept

Un mandat în fruntea unei instituții publice îți poate asigura confortul financiar pe viață. Rareș Pop, directorul ISCTR Cluj, a investit 200.000 de euro într-o afacere care îi aduce un profit anual de 35.000 de euro.

Directorul arestat al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier Cluj, Rareş Pop, avea patru firme pe care le controla prin intermediul soţiei sale, Andreea. La momentul preluării mandatului de director al ISCTR Cluj, Pop avea o singură firmă: „Universal Auto Special” SRL. În 2012, primul an de mandat ca director, a înființat alte trei firme: UAS Services SRL, Universal Inspecții SRL și MM ITP Test SRL, care în 2013 înregistrau deja profit net.

Toate cele patru firme au ca obiect de activitate: efectuarea de inspecţii tehnice periodice, montaj, verificare şi descărcare tahografe. Activităţi pe care inspectorii ISCTR Cluj, subordonaţii lui Pop, aveau obligaţia să le verifice şi să le controleze şi să aplice sancţiuni în cazul mijloacelor de transport care nu respectau prevederile legale.

Profit net 150.000 de lei pe an

Ne puteți urmări și pe Google News

O analiză pe cifrele de afaceri şi pe profitul net, indică faptul că cele patru firme, au avut în 2012, un profit net 151.124 lei, adică aproximativ 34.000 de euro.

Site-ul Ministerului de Finanţe contabilizează în dreptul Universal Auto Special SRL, un profit de 9.889 lei, la UAS Services - 95.345 lei, la Universal Inspecţii SRL - 29.498 lei şi la MM ITP Test - 16.392 de lei.

Apropiații lui Rareș Pop (foto) susțin că acesta s-a împrumutat cu 200.000 de euro pentru a putea dezvolta afacerea. Informaţia e confirmată de declaraţia de avere, unde a specificat că Universal Auto Special SRL a beneficiat de un împrumut de 200.000 de euro, acordat în nume propriu chiar de către directorul ISCTR CLuj. Cu alte cuvinte, Pop a adus bani de acasă. Declarația de avere nu explică de unde a avut Pop acești bani din moment ce nu figurează că s-a împrumutat de la bănci și nici faptul că deținea un cont bancar atât de însemnat.

Un simplu calcul arată că Pop ar fi reuşit să îşi recupereze împrumutul de 200.000 de euro în cei patru ani de mandat ca director al ISCTR Cluj.

Protecție pentru firmele cliente

Anchetatorii DNA îl acuză pe Rareş Pop că şi-a traficat funcţia şi că s-a implicat direct în coordonarea firmelor pentru a obţine foloase materiale.

Concret, susțin anchetatorii, Rareș Pop proteja mai multe firme de transport, ce dețineau flote mari de camioane sau autocare, împotriva controalelor sau amenzilor. În schimb, patronii acestor firme trimiteau camioanele sau autobuzele pentru efectuarea de ITP-uri sau alte proceduri speciale privind tahografele, la firmele lui Rareș Pop.

Astfel, acesta a intervenit la data de 31 ianuarie 2014, la inspectorul ISCTR Cluj, Iulia Baboş, aflată în control în zona localităţii Căpuş, „în interesul firmei ARCESE Trans, la solicitarea numitului Marius Buturoagă”. Discuţia a fost interceptată şi se află la dosar.

Ulterior, mai susţine DNA Cluj, la 6 martie 2014, între Rareş Pop şi patronul Marius Buturoagă are loc o discuţie interceptată în care ultimul este nemulţumit de preţul practicat pentru efectuarea ITP la firmele lui Pop.

Buturoagă: Mi-a venit acum factura de la tine pentru ITP-uri.

Pop: Aşa şi?

Buturoagă: Şi e greşită suma. Nu-i preţul acela vechi la care ne-am înţeles. Îi preţul de listă de la tine .

Pop: Aşa şi să-l fac aşa?

Buturoagă: Păi da. Nu? Următoarele vezi că mai vin 20.

Pop: Atunci, Marius, hai să ştergem, le refacturăm şi ... povestim şi facem para para.”