Cum încearcă Arabia Saudită să-l CUMPERE pe Trump

Cum încearcă  Arabia Saudită să-l CUMPERE pe Trump

Trebuie să fie exact aşa cum şi-au propus "strategii" de la Casa regală a Arabiei Saudite, care abia aşteaptă să-l primească pe Donald Trump şi, după modelul Obama, a ales Ryadul ca destinaţie a primului său voiaj prezidenţial, în afara graniţelor americane.

Se ştie care sunt astăzi problemele saudiţilor. Scăderea preţului petrolului, care i-a împins să convină mai întâi cu ruşii reducând o mare parte din producţie şi apoi să extindă acordul până în martie 2018. O problemă care a dus deficitul public la 53 de miliarde în 2016 şi inevitabila recroire a cheltuielilor cu tăierea salariilor funcţionarilor publici, care din păcate sunt circa 70% dintre persoanele care au o ocupaţie în regat. Războiul din Yemen, unde doi ani de mână liberă şi de tăcere internaţională au permis forţelor armate saudite să se avânte într-o serie de masacre fără scop şi fără sens.

Dar primul şi adevăratul coşmar al saudiţilor, cel puţin pentru câteva săptămâni, a fost sosirea pe scena politică a lui Donald Trump, candidatul care pe toată durata campaniei electorale promisese să schimbe politica externă a Statelor Unite, din 1945 înşurubată în Orientul Mijlociu, pe axul Arabiei Saudite. Coşmar chiar mai greu de suportat, fiindcă tocmai Trump şi Partidul republican (ca şi o bucată bună dintre congresmanii democraţi) au forţat să fie aprobată  JASTA (Justice against Sponsors of Terrorism Act), legea care permite rudelor victimelor actelor teroriste să dea în judecată ţările coresponsabile la acele acte. O lege care pare făcută special pentru a cere daune saudiţilor pentru atacul din 11 septembrie 2001, o oportunitate uriaşă care deja a primit adeziunea a 800 de rude ale celor 2996 de morţi din acea zi.

Se tot gândeşte regele Salman şi ai săi şi se pare că au găsit contramăsuri. Deja înmuiat de fălcile aşa-zisului Rusiagate, lăsat moştenire de Barack Obama, omul de afaceri Trump a fost înduplecat cu una din acele oferte care, cum spunea Padrino Corleone, chiar nu se poate refuza.

Cu câteva zile în urmă, de la Casa Albă s-a scurs o voce, potrivit Occhi della guerra, cum că voiajul la Ryad va fi necesar pentru a semna o colosală (a nu ştiu câta) vânzare de arme americane Arabiei Saudite. Se vorbeşte despre materiale în valoare de circa 100 de miliarde de dolari net, destinate însă să devină 300 în următorii ani graţie contractelor de întreţinere. Putem să ne imaginăm ''bucuria'' copiilor yemeniţi luaţi la ţintă de regulă de vânătorii saudiţi. Şi aceea a civililor sirieni şi irackieni, având în vedere că saudiţii, cum au făcut-o ani de-a rândul, vor transfera o parte din acele arme criminalilor din ISIS şi ai lui Al Nusra ai căror finanţatori şi protectori sunt.

Dar toate astea nu sunt suficiente. Pentru a merge la sigur, saudiţii vor trebui să anunţe că vor să investească 40 de miliarde în programul de modernizare a infrastructurilor SUA (porturi, aeroporturi, autostrăzi...) care au reprezentat puncte forte ale programului electoral al lui Donald Trump. Şi în acest caz, cele 40 de miliarde reprezintă o sumă de cheltuit imediat, fiindcă valoarea investiţiilor, directe şi indirecte va trebui să depăşească 200 de miliarde în decurs de patru ani.

Mişcări inteligente, menite să ''adoarmă'' vigilenţa cetăţenilor americani

Bineînţeles, Barack Obama, a făcut acelaşi lucru, iar  în timpul mandatelor sale deţine recordul absolut la vânzările de arme Arabiei Saudite. Dar aceasta nu e o consolare. E doar demonstraţia că Occidentul, pentru puţini bani, continuă să-şi vândă sufletul acelora despre care Hillary Clinton scrisese (fără să ştie că Wikileaks va publica) că ''sunt principalii susţinători ai terorismului sunnit în lume''.