Ultimele săptămâni au consacrat un nou subiect mediatic în România, pe cât de nefericit, pe atât de prost gestionat de „autorități” (expresia favorită a naivilor pentru diverse adunături inepte aflate, vremelnic, în diverse funcții).

E vorba despre situația de la Tușnad, unde la o Școală de vară a maghiarilor români a participat și autocratul de la Budapesta, Viktor Orban. Urmare a acelei situații, precum și a neputinței locatarilor de la Cotroceni și Victoria, România a luat bătaie de două ori.

Pentru început, faptele: premierul ungar este un excelent politician, cu o legitimitate și o susținere uriașe în rândul electoratului maghiar, revalidate chiar anul acesta. În egală măsură, de la corupție la cenzura presei, ambele sunt subiecte binecunoscute, din păcate, aparținând realității cotidiene din țara vecină.

În fond, iliberalismul nu înseamnă absența mecanismelor democratice, cât a spiritului democratic, adică a viziunii reprezentativității și dezbaterii consacrate în Anglia după 1688. Scopul obținerii puterii de către o majoritate electivă nu e să supună minoritatea, ci să negocieze cu ea pacea socială.

Totuși, la fel ca și Polonia, Ungaria este un fost regat major al Europei centrale, a cărui istorie, dublată de un excelent lobby actual în cancelariile euro-atlantice, constituie sursa cauționării multor derapaje. Exact ceea ce nu are România, care din 2004 a compromis până la extincție orice formă a demnității în relațiile internaționale, „aleșii neamului” negociindu-și propria susținere sau chiar libertate cu diverși „licurici”.

La Tușnad a fost prima înfrângere a noastră, întrucât cel mai înalt demnitar al țării vecine a ignorat toate uzanțele diplomatice, venind ca într-o vizită privată, fără a fi deranjat de cineva. Însă dacă neputința României în tratarea subiectului putea fi pusă pe seama înțelepciunii și a excelentelor bune practici în relația cu minoritățile, reacțiile ulterioare ale lui Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă au frizat ridicolul, prin neștiință, neputință și amatorism, consfințind a doua înfrângere.

Să vedem de ce: întâi, pentru că niciunul dintre primii demnitari ai executivului bicefal românesc nu a reacționat prompt la discursul lui Orban. Personal, nu cred că el a fost unul rasist în sens fiziologic sau biologic, ci în sens cultural. Iar ceea ce a spus liderul de la Budapesta e că rădăcinile, tradiția, moștenirea creștine ale Europei pot fi compromise de valurile emigrației. Indiscutabil corect!

Însă într-o Europă în care nu mai departe de acum 75 de ani a existat Holocaust, orice exprimare trebuie bine cântărită. Pentru că va fi taxată, în contextul unor sensibilități absolut corecte, mai ales când folosește termeni precum „rasă”.

Ei bine, înalții noștri decidenți, în loc să reacționeze imediat la afirmațiile periculoase, au tăcut mâlc, probabil neînțelegând despre ce e vorba. Abia după zile bune, copiind ca niște școlari nesiguri reacțiile altor oficiali, meditatorul și generalul au prins curaj, spunând că așteaptă explicații de la UDMR, formațiune parte a coaliției, ai cărei lideri au aplaudat pe liderul Fidesz. Cu care acești lideri au o relație aproape simbiotică, dacă ne gândim la susținerea și finanțările care ajung în România, dar și la voturile celor cu dublă cetățenie, care merg spre coșul electoral al lui Viktor Orban.

Iar Kelemen Hunor a amânat câteva săptămâni furnizarea acestor explicații, iat într-un final, adică la finalul unei ședințe de coaliție, Nicolae Ciucă ne-a spus că UDMR nu a trădat idealurile euro-atlantice și că totul va fi bine. Adică nimic. Adică a dezamorsat singur un subiect pe care șeful din deal îl amorsase. La fel de inutil și inadecvat ca și toate celelalte nenumărate erori ale ultimilor 8 ani.

Altfel spus, am văzut aceeași constanță a nepriceperii și imposturii instituționale. Dacă ignorau subiectul, nimeni nu putea râde de ei. Dar când declari ritos, în mod repetat, că aștepți explicații, se presupune ori că ele pot fi mulțumitoare, iar cazul închis, ori nemulțumitoare, conducând la o ruptură față de UDMR.

Însă când nu ești băgat în seamă o lungă perioadă, pe motiv de vacanță, iar apoi ieși singur să spui că, de fapt, nu a fost nicio problemă la Tușnad, pierzi pe toată linia: la seriozitate, la credibilitate, la autoritate. Explicațiile așteptate vizau prioritar aplauzele liderilor UDMR la discurs, filmate și difuzate de toate televiziunile. Or, din ce ne-a spus premierul român, aceștia nu au declarat că nu au înțeles sensul discursului, poate singura eventuală cauționare.

Iată cum mica formațiune etnică, profesionistă și perseverentă în practica politică, i-a făcut de râs pe cei doi, care după ce au simulat intransigența, au sfârșit prin a se acoperi de penibil: locatarul de la Cotroceni prin proverbiala tăcere, iar unsul său, anunțând că amândurora li s-a părut.