Copiii lui Horia Brenciu au fost victime ale bullying-ului la școală, dar artistul spune că i-a educat să aibă încredere în ei și să treacă mai ușor peste aceste incidente. El a povestit și ce înseamnă un weekend în familie.
Horia Brenciu a povestit ce impact a avut celebritatea sa asupra copiilor. Aceștia s-au obișnuit ca tatăl lor să fie oprit pe stradă și să facă poze cu fanii, chiar dacă uneori îi deranjează acest lucru.
„Nu prea au ei treabă cu celebritatea. Nici cei mici, nici cei mari. Sunt toți copii, până la urmă. Au colegi și prieteni care nu fac mare caz de faptul că eu sunt persoană publică. Mina se supără că, atunci când mă duc la școală s-o iau, trebuie să fac poze cu copiii. Și ea se plictisește“, a spus Horia Breciu.
Discută cu copiii
Artistul spune că au fost câteva situații în care copiii lui au fost victime ale bullying-ului la școală din cauză că el era persoană publică. Horia Brenciu spune că și-a educat copiii să aibă încredere în ei pentru că astfel trec mai ușor peste evenimentele neplăcute.
„Fiecare dintre noi cred că s-a lovit de acest fenomen, în copilărie. Părerea mea e că cel mai ușor treci peste asta când ești cât de cât echilibrat și ai oameni în jurul tău care țin la ține și te iubesc. Lucrurile sunt mai simple când ai o minimă stimă și încredere în tine. Asta încercăm cu copiii noștri, să creștem stima de sine. Nu e ușor, dar lucrăm continuu la asta“, a mai spus artistul.
Un weekend în familie
Horia Brenciu a povestit și ce înseamnă un weekend în familie. „Nu e chiar ce așteaptă lumea, cu petale de trandafir, porumbei și curcubeie. Dimineața se fac lecții și se citește. Aceste momente sunt puțin tensionate și presărate cu replici, din partea Minei și a lui Toma, de genul: „Tu nu știi cum a zis Doamna! sau „Când luăm pauză?!.
După încheierea lecțiilor, începe distracția. Toma merge la tenis, Mina pictează, face proiecte pentru școală, sau se încontrează cu maică-sa pe diverse teme. Ne uităm la filme, ne jucăm prin curte, ne plimbam pe afară sau pur și simplu povestim. Nu ne plictisim. Niciodată“, a mai spus artistul, potrivit viva.ro.