Cum este văzută România după eșecul aderării la spațiul Schengen. Presa maghiară prezintă o imagine amplă a situației

Cum este văzută România după eșecul aderării la spațiul Schengen. Presa maghiară prezintă o imagine amplă a situației Sursa foto: Dreamstime.com

La finalul anului 2022, România nu a primit votul Austriei pentru a adera la spațiul Schengen. Eșecul pare să fi pătat mai puțin imaginea țării noastre și mai mult pe cea a conducerii. Presa maghiară susține că nu veto-ului austriac ar fi neapărat problema și consideră respingerea un eșec personal a lui Klaus Iohannis.

Respingerea aderării României la spațiul Schengen nu este neapărat un eșec pentru țară, ci mai degrabă unul pentru conducătorii ei. Presa maghiară vorbește despre imaginea pe care o au acum autoritățile române și aduce în discuție modul în care au fost prezentați pașii necesari pentru aderarea la Schengen.

Președintele, premierul, ministrul de Externe, dar și alți politicieni aflați în fruntea Guvernului au prezentat procesul de aderare ca fiind un succes. Votul negativ al Austriei a fost o adevărată surprinză și a înjosit diplomația română. O publicație maghiară susține că eșecul aderării i-a surprins pe oamenii de rând așa cum l-a surprins și pe ministrul de Externe, „considerat drept inteligent”.

„Pe de altă parte, referitor la problema aderării la spațiul fără controale la frontiere, grupul lui Iohannis a aplicat în problema aderării diplomația obișnuită și potrivită, fiind convins că prin atitudinea blândă, călâie în UE care nu deranjează pe nimeni, va beneficia de premiul binemeritat. Mai ales în umbra războiului din Ucraina. Însă nu s-a întâmplat așa”, relateaza Magyar Nemzet preluat de Rador.

Ne puteți urmări și pe Google News

Publicația maghiară susține că „noul eșec al aderării la Schengen a zguduit din temelii politica externă română docilă, care a adus în ultimii ani lui Klaus Iohannis doar decorații occidentale, nu și rezultate”.

Eșecul aderării la Schengen, o nereușită personală pentru Klaus Iohannis

Publicația din Ungaria susține că veto-ul austriac a fost o lovitură pe plan personal pentru președintele României, de origine săsească. Eșecul aderării la spațiul Schengen va marca ultima etapă a președinției lui Klaus Iohannis, mai ales că nu există șanse mari ca situația să se schimbe până la alegerile din 2024.

„Partidul la putere, PNL, condus pe hârtie de premierul Nicolae Ciucă, dar practic de președintele Iohannis, a înghițit singur eșecul, iar partenerii social-democrați din coaliție au urmărit evenimentele aproape ca niște "outsider"-i, devenind apoi susținătorii apelurilor anti-austriece de boicot foarte populare venite din partea cercurilor de întreprinzători și din partea AUR. Datorită și acestui fapt sondajele recente arată că PSD devansează PNL cu 14%”, se arată în articolul publicat de presa maghiară.

Printre subiectele abordate de presa din străinătate se numără și problema minorităților din Ucraina. Diplomația de la București a cerut demararea unei serii de negocieri româno-ucrainene despre legea ucraineană a minorităților reclamată și de România. Negocieri pe baza acestui subiect au mai fost purtate de miniștrii de externe și șefii de stat. Anterior, Marcel Ciolacu i-a cerut președintelui ucrainean să intervină pentru supervizarea legii recent adoptate cu privire la minoritățile naționale, lege care limitează dreptul la învățământul în limba maternă pentru românii care trăiesc în Ucraina.

Lipsa unor rezultate în problema anulării drepturilor în cazul românilor din Ucraina poate fi trecută pe lista eșecurilor autorităților din România. Potrivit publicației maghiare, diplomația de la București este unul dintre cei mai vocali susținători a lui Volodimir Zelenski.

Klaus Iohannis nu are niciun rezultat în cele două mandate de președinte

Pe lista eșecurilor personale ale lui Klaus Iohannis este adăugată demisia lui Vasile Dîncu. Președintele a solicitat demisia ministrului Apărării din cauza unor declarații făcute de acesta cu privire la eventualele negocieri de pace.

„Vasile Dîncu a îndrăznit să afirme că în opinia sa este nevoie de negocieri pentru a obține pacea în războiul din Ucraina, dar Kievul nu poate negocia singur, deoarece politicienii ucraineni nu își pot asuma pierderea de teritorii”, scrie presa maghiară despre acest caz.

Președintele României se apropie de finalul celui de-al doilea mandat, unul nu prea reușit, după cum precizează publicația Magyar Nemzet. Potrivit acesteia, președintele nu poate prezenta niciun fel de reușită în ceea ce privește politica externă. Sunt slabe șansele ca până în 2024 România să adere la spațiul Schengen sau să obțină scutirea cetățenilor români de viza americană.

„Eșecul personal al lui Iohannis este spectaculos și pentru că o parte din media a încercat în ultimii ani să-l prezinte pe președinte, în pofida lipsei rezultatelor, drept una dintre figurile importante ale diplomației europene și euro-atlantice”, se precizează în articol.