Cum combate Suedia epidemia fără izolare și cu terasele pline

În timp ce aproape toate statele Europei au instituit regimuri de izolare strictă, o țară face opinie separată, lăsând viața să-și desfășoare cursul normal.

După o iarnă lungă, vremea frumoasă din Stockholm este numai bună pentru a ieși din case, scrie BBC.

Familiile savurează o înghețată sub uriașa statuie a zeului Thor din piața Mariatorge, în timp ce tinerii profită de vremea plăcută pentru a umple trotuarele capitalei suedeze.

Peste tot în oraș, cluburile de noapte și restaurantele sunt deschise, însă adunările mai mari de 50 de persoane au fost interzise de duminică.

Prin comparație, Danemarca vecină a limitat adunările la maximum 10 persoane, iar în alte țări precum Marea Britanie sau România nu ai voie să ieși din casă pentru a te întâlni cu cineva.

Pe străzile Suediei, atmosfera este mult mai calmă, scrie reporterul BBC. Societatea de transport public din Stockholm a anunțat că numărul călătorilor săi a scăzut cu 50%.

Sondajele arată că jumătate dintre cetățenii capitalei lucrează de la distanță.

Stockholm Business Region, o societate de stat care sprijină afacerile din oraș, afirmă că cifra ajunge la 90% în cadrul marilor companii, grație unei culturi corporatiste care încurajează de multă vreme programele de muncă flexibile.

„Fiecare companie care a avut posibilitatea să o facă, a făcut-o, explică PDG-ul său, Staffan Ingvarsson.

Strategia guvernului suedez împotriva epidemiei este auto-responsabilitatea.

Autoritățile speră să încetinească răspândirea propagării virusului fără a apela la măsuri draconice.

Există mai puține reguli stricte și mai multe recomandări, scrie BBC.

În prezent, Suedia a depistat 3500 de cazuri și a înregistrat 105 decese.

„Noi, cei care suntem adulți, exact asta trebuie să fim: adulți. Să nu răspândim panică și zvonuri”, spune premierul Stefan Löfven.

Marea majoritate a suedezilor aprobă această abordare, arată un sondaj național realizat de institutul Novus.

În plus, încrederea în autorități este mare, ceea ce îi determină pe oameni să pună în practică recomandările de bună voie, fără a avea senzația că sunt constrânși.

O altă explicație a succesului suedez este factorul demografic. Ceea ce, până de curând, era văzut ca un handicap – împuținarea și îmbătrînirea populației – devine un avantaj.

Spre deosebire de căminele multi-generaționale din țările europene latine, mai bine de jumătate dintre gospodăriile suedeze sunt compuse dintr-o singură persoană, ceea ce reduce riscul de propagare a virusului în sânul familiei.