Cum se va circula pe pasajul Olteniței, care va fi deschis sâmbătă. Şoferii vor scapă de ambuteiajele din această zonă. Foto-Video
- Antonia Hendrik
- 24 mai 2023, 17:16
Cel mai mare pasaj de tip giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei, pasajul Olteniței, va fi deschis circulației sâmbătă, 27 mai.
Pasajul Olteniţei, o reconfigurare majoră a intersecției dintre DNCB și DN4 la ieșire din Popești-Leordeni, este cel mai mare dintre sensurile giratorii aflate în construcție pe actuala șosea de centură a Capitalei.
Pasajul Olteniţei va fi deschis circulaţiei, iar şoferii au motive de bucurie deoarece acest pasaj are menirea de a fluidiza circulaţia şi de a atenua ambuteiajele rutiere în zona de sud a Bucureștiului. Pe lângă pasajul propriu-zis, proiectul prevede și lărgirea actualei Șosele de Centură pe o distanță de 3,7 kilometri.
Pasajul Olteniţei va fi deschis circulaţiei, de sâmbătă
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că pasajul Olteniţei va fi deschis circulaţiei, de sâmbătă şi a precizat că acest pasaj va fluidiza circulaţia şi va atenua ambuteiajele rutiere în zona de sud a Bucureştiului.
Sursa foto: Facebook
„Pasajul Olteniţei va fi deschis circulaţiei începând de sâmbătă, 27 mai! Este un moment mult aşteptat de toţi cei care locuiesc în zonă, dar şi de cei care tranzitează Centura Capitalei. Acest pasaj va fluidiza circulaţia şi va atenua ambuteiajele rutiere în zona de sud a Bucureştiului”, a anunţat Sorin Grindeanu pe social media.
Pasajul face legătura între Bucureşti şi Popeşti Leordeni, fără ca traficul rutier să se mai intersecteze
Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a explicat că finanțarea acestui proiect a fost făcută prin POIM, iar valoarea investiţiei a fost de 169,5 milioane lei, fără TVA.
„Lucrările la Pasajul Olteniţa se apropie de final! Am verificat astăzi şantierul şi am stabilit ca Pasajul să fie deschis sâmbătă (27 mai). Constructorul s-a mobilizat bine în şantier deşi a întâmpinat unele dificultăti, cauzate în special de aprovizionarea cu materiale din Ucraina. Problemele au fost depăşite însă şi acum suntem siguri că putem da în circulaţie acest pasaj care va #descongestiona traficul rutier în zona de Sud a Capitalei.
Sursa foto: Facebook
Pasajul face legătura între Bucureşti şi Popeşti Leordeni fără ca traficul rutier să se mai intersecteze la nivel cu Centura Capitalei. Constructorul italian (Itinera SpA) a semmat contractul în anul 2019 şi a avut la dispoziţie 169,5 milioane de lei, fără TVA, asigurate prin POIM”, a scris Cristian Pistol pe contul său de Facebook.