Franţa are un nou guvern, sub conducerea lui Jean Castex.
Priorităţile majore ale noului guvern francez sunt: găsirea unei ieşiri din criza sanitară, atenuarea crizei economice, relansarea negocierilor cu sindícatele asupra reformei pensiilor. Este al treilea guvern din mandatul preşedintelui Emmanuel Macron, dar primul pentru Jean Castex.
Noul guvern francez are 16 miniştri şi 15 miniştri-delegaţi. Componenţa primului Guvern Jean Castex este:
Gérald Darmanin este noul Ministru de Interne, în locul lui Christophe Castaner. Fostul ministru al Conturilor Publice Gérald Darmanin preia portofoliul Internelor într-un moment în care justiţia a decis reluarea investigaţiilor existente pe numele lui, privind acuzaţiile de viol, hărţuire sexuală şi abuz de încredere, fapte pe care le-ar fi comis în 2009.
Jean-Yves Le Drian îşi menţine portofoliul la Externe.
Florence Parly rămâne la conducerea Ministerului Armatelor.
Deputata Barbara Pompili a fost numită la şefia Ministerului pentru Tranziţie Ecologică în locul lui Elisabeth Borne care preia portofoliul Muncii. După cei trei ani la şefia Ministerului Muncii, Muriel Pénicaud îi lasă şantierele cele mai grele, în plan social , în condiţiile în care se aşteaptă ca şomajul să explodeze în lunile următoare.
Olivier Véran rămâne Ministru al Sănătăţii.
Avocatul Eric Dupond-Moretti va conduce Ministerul Justiţiei.
Bruno Le Maire rămâne la şefia Ministerului Economiei şi Finanţelor.
La ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului se află Jean-Michel Blanquer.
La Ministerul Agriculturii a fost numit Julien Denormandie.
Frédérique Vidal rămâne ministru al Invăţământului Superior, Cercetare şi Inovaţie.
Amélie de Montchalin este ministru pentru Funcţia Publică.
Sébastien Lecornu va conduce Ministerul pentru Teritoriile franceze de peste mări.
Jacqueline Gourault a fost numită ministru pentru Coeziunea Teritoriilor.
Elisabeth Moreno a fost numită ministru delegat pentru egalitatea între femei şi bărbaţi.
Roxana Mărăcineanu a fost numită ministru delegat pentru Sport în ministerul Armatelor.
Fostul ministru al Culturii, Franck Riester a fost numit ministru delegat pentru Comerţ exterior iar Roselyne Bachelot va conduce portofoliul Culturii.
Marc Fesneau este ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul.
Gabriel Attal, până acum secretar de stat pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale şi a Tineretului o înlocuieşte pe Sibeth Ndiaye în postul de purtător de cuvânt al guvernului, potrivit rfi.ro.