Cum arăta cea mai frumoasă revoluționară din România. Reconstituire facială de ultimă oră. Istoria secretă
- Andrei Ilinca
- 17 noiembrie 2021, 09:00
Chipul Anei Ipătescu, femeia care, la 19 iunie 1848, a condus mulțimea răzvrătită în acțiunea de eliberare din arest a membrilor Guvernului Provizoriu, este cunoscut din celebra pictură a lui C. D. Rosenthal, ”România Revoluționară”.
Personaj incitant și romantic al perioadei de puternice transformări prin care trecea întreaga Europă, Ana Ipătescu avea deja 43 de ani la revoluția din 1848. Nu mai era la prima tinerețe și viața o lovise crunt. Măritată cu un vânător de zestre, Ana a rămas fără avere după moartea tatălui său.
Următorul soț, Nicolae Ipătescu, a introdus-o în grupul ”Frăția”, unde se pare că s-a îndrăgostit de revoluționarul Nicolae Golescu. Teama de ce ar putea păți acesta în închisoare ar fi fost motivul pentru care a luat flamura tricoloră și a condus masele la protest.
Maestrul colorizator Florin Roștariu a reconstituit chipul real al Anei Ipătescu, pornind de la portrete de epocă.
Rezultatul, trebuie să recunoașteți, este spectaculos!