În toamna lui 1999, Jurnalul Național, ziarul la care lucram pe atunci, mă trimisese la Craiova pentru o anchetă.

Un ziarist craiovean fusese arestat de procurori sub acuzația de luare de mită, dar existau foarte multe bănuieli că este vorba de o răzbunare politică. Șefii mei îmi ceruseră să lămuresc pe cât posibil această poveste complicată. După câteva zile de stat în Craiova, lucrurile s-au precipitat, am fost implicat într-un incident cu unul din personajele despre care urma să scriu (individul m-a ținut cu forța vreo două ore în sediul firmei sale, păzite de un dog german pe care-l vad și acum în fața ochilor) și am ajuns fără voie subiect de știre la ”Observatorul” Antenei 1, principala emisiune de știri a postului. Pe atunci Antena 3 nu exista, iar pastorul Mihai Gâdea era un nimeni în presă.

Aveam 21 de ani. Eram plin de entuziasm că sunt ziarist debutant, trimis să scrie despre un subiect pe care-l consideram important. Purtam plete, lucru care s-a dovedit ulterior a-mi fi ”fatal”. Cel puțin viața mea în redacția Jurnalului Național s-a complicat în mod inutil și de neînțeles pentru mine. Din momentul în care am apărut la televizor, cu pletele prinse în coadă, liniștea mea a luat sfârșit.

Dan Constantin, unul din șefii de la ziar, a făcut realmente o obsesie pe tema aceasta. O paranteză: Dan Constantin a fost și este și acum brațul politic al lui Dan Voiculescu la ”Jurnalul Național”. Niciun articol politic, nicio anchetă de presă sensibilă nu vedea lumina tiparului fără viza sa. Era cel care veghea precum un cerber ca articolele publicate în ziar să respecte liniile directoare ale Partidului Umanist Român (actualul Partid Conservator) și, cel mai important, să nu-i afecteze lui Dan Voiculescu interesele politice și de afaceri, ba chiar să i le satisfacă.

Era și omul responsabil cu treburile murdare. Dacă vreun adversar al lui Voiculescu trebuia executat, scria un editorial cât ai clipi. O făcea fără talent, rapace și cu o violență în limbaj rar în presa vremii. Principalul job al lui Dan Constantin era ca Patronul să fie în permanență fericit. Cu orice preț. Prin orice mijloace.

Foștii mei colegi îl porecliseră ”Costel”, pentru a scoate în evidență stilul rudimentar în care ducea la îndeplinire ordinele Stăpânului. Apropiații săi, sau cei care-l lingușeau pentru a avea o viață mai ușoară în redacție, îl alintau cu apelativul ”Nea Dan”, pentru a-l umaniza.

Revenit în București, primul lucru pe care mi l-a spus Dan Constantin a fost acela că trebuie să mă tund. Urgent. Înainte de Revoluție fusese șeful cenzurii pe București. Un comunist exemplar, dedicat trup și suflet valorilor socialismului. Pe vremea lui Ceaușescu, tinerii erau opriți de milițieni pe stradă și trimiși la frizer, dacă aveau părul mai lung. Dan Constantin era, pesemne, decis să perpetueze aceste ”valori” și în capitalism.

Omu' era de o insistență agasantă. De cîte ori de întâlneam prin redacție- pe hol, prin birouri, la toaletă- îmi dădea cîte un avertisment. Pe de o parte îl înțelegeam: un om care nu a fost liber cea mai mare parte a vieții sale are mereu tentația de a limita libertățile celorlalți. Exact ca în povestea cu nebunul care, privind prin gardul ospiciului, îi întreba pe trecători: ”Câți sunteți închiși acolo?”. Un om format în dictatură se va adapta cu greu principiilor democratice și se va întoarce în cele din urmă, de bunăvoie, în dictatură. Va căuta un Stăpîn căruia să i se supună.

În primă fază l-am ignorat. Mă bazam pe sprijinul lui Marius Tucă, cel care a știut întotdeauna să-i tempereze excesele asupra angajaților. Știam și că nu va avea curajul să mă sancționeze. Ar fi fost absurd. Îi era teamă, pesemne, că voi face atmosferă. O mai pățise cu mine în trecut, când l-am surprins încercând să-mi introducă într-un articol paragrafe pe care nu vroiam să mi le asum, pentru că erau informații false. Pur și simplu.

Nu a avut curajul să-și asume el decizia tunderii mele. Mi-a spus că Dan Voiculescu m-a văzut în emisiunea Antenei 1 și a dat ordin să fiu ”ras, tuns și frezat” regulamentar. Nici astăzi nu știu dacă acest lucru este adevărat, sau dacă a fost vorba doar de lașitatea lui Dan Constantin. Nici cu acest argument nu a avut succes, astfel că situația a devenit exasperantă pentru el. 

În cele din urmă, mi-a găsit călcâiul lui Ahile. Fusesem acreditat reporter la Senat. Pentru un reporter politic așa arăta o promovare. Eram încântat. Văzând acest lucru m-a amenințat că îmi retrage acreditarea, dacă nu mă tund. Am cedat în cele din urmă, scrîșnind din dinți.

Îmi amintesc că în ziua în care am venit tuns la redacție, Dan Constantin nu-și mai încăpea în piele. Reușise să-și demonstreze sieși că, deși comunismul era oale și ulcele, un cadru de nădejde al Partidului mai are putere să aducă pe ”drumul cel bun” un ziarist cu un comportament deviaționist. Pesemne este și astăzi mândru de isprava asta, de vreme ce ”Jurnalul Național” m-a poreclit ”Tunsu”, în articolul în care eu și colegii mei de la ”Evenimentul zilei” am fost înfierați cu mânie stalinistă pentru că scriem în favoarea Justiției independente.

Într-un fel îl înțeleg pe Dan Constantin. Se află în fața celei mai importante misiuni trasate de Stăpîn: aceea de a lupta pentru libertatea lui. Iar ”Nea Dan” își ia misiunile foarte în serios. Pentru că rolul său e ca Stăpînul să fie în permanență fericit! Cu orice preț. Prin orice mijloace.