Cum ajung materialele pirotehnice pe stadioanele din România. Momentul în care Ghencea a ars la propriu

Cum ajung materialele pirotehnice pe stadioanele din România. Momentul în care Ghencea a ars la propriu Rapid pierde un jucător important. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Cazul reținerii lui Daniel Niculae, președintele FC Rapid, readuce în atenția opiniei publice o mare enigmă care plutește în fotbalul din România. Cum reușesc ultrașii să introducă materiale pirotehnice pe arenele sportive.

Întrebarea este cu atât mai pertinentă cu cât un simplu iubitor de fotbal nu poate intra pe stadion nici cu monede, nici cu brichete și de multe ori nici cu apă sau alte obiecte care pot fi aruncate pe teren.

Cazul Rapid-Steaua reaprinde o veche problemă din fotbalul românesc

Normele de securitate tind spre absurd în cazul jurnaliștilor sportivi, care, de multe ori nu au voie să intre nici măcar cu instrumentele de scris. Așadar, misterul continuă. Cum reușesc ultrașii să intre pe teren cu materiale pirotehnice?

Un posibil răspuns în acest sens poate fi dat de legăturile dintre firmele de pază ale ultrașilor și oficialii cluburilor. De exemplu, în cazul lui Daniel Niculae, au apărut zvonuri cum că președintele Rapidului ar fi sprijinit financiar achiziționarea materialelor pirotehnice.

Pentru moment, acuzația rămâne la stadiul de supoziție. Urmează ca procurorii să stabilească cu exactitate valoarea de adevăr a acestei afirmații. În plus, anchetatorii analizează și ipoteza potrivit căreia ultrașii giuleșteni ar fi fost ajutați de suporterii din Ploiești sau din Iași.

Însă ceea ce s-a întâmplat la meciul de sâmbătă dintre Rapid și FCSB este pistol cu apă pe lângă derbyul dintre Dinamo și Steaua București din 1997. Poate unul dintre cele mai șocante episoade din campionatul intern de fotbal.

 

Tras la indigo după derby-ul din 1997

Scandalul dintre cele două galerii a pornit încă de la încălzire. De la peluza ocupată de suporterii dinamoviști a început să iasă fum. Incendiul s-a extins extrem de repede. Două trei sectoare au fost cuprinse de flăcări, iar stadionul din Ghencea a fost „inundat” de o pâclă de fum negru, extrem de toxic.

Jandarmii au intervenit prompt și i-au evacuat pe fanii dinamoviști. În tot acest timp suporterii steliști smulgeau de pe garduri steagurile câinilor. Pentru o idee de ansamblu, aproape 800 de scaune au fost distruse în totalitate.

Derby Steaua-Dinamo; Divizia A sezonul 1997

Sursa foto: GSP

La scurt timp după incident au apărut și declarațiile oficialilor. De exemplu, Cristi Borcea, pe vremea respectivă a înșiruit o serie de cuvinte cel puțin surprinzătoare.

„Domnul Vova Cohn ne-a ajutat enorm. Dacă nu era dumnealui, nu puteam da foc stadionului din Ghencea. Ne-a adus niște cartoane”, a declarat Cristi Borcea, citat de gsp.ro. Aceste declarații par mai degrabă un autodenunț. Merită menționat că Vova Cohn a fost acționar la Dinamo.

Rapid-FCSB, pistol cu apă pe lângă derby-ul Steaua-Dinamo din 1997

Oare putem folosi această afirmație pentru a sprijini supoziția menționată anterior, cum că materialele pirotehnice sunt introduse de ultrași cu ajutorul legăturilor dintre liderii galeriei, firmele de pază deținute de aceștia și conducere cluburilor? În fine.

Incidente Rapid-FCSB

Sursa foto: Arhiva EvZ

Revenind la derby-ul din 10 mai, dintre Steaua și Dinamo, Cornel Dinu, președinte pe atunci a condamnat reacția huliganilor în felul următor:

„Ne disociem cu fermitate de huliganii care pătează culorile clubului nostru și trebuie pedepsiți ca atare Cornel Dinu, președintele clubului Dinamo la acea vreme”.

În 2011, la meciul Steaua - Dinamo, ultrașii „câinilor” au primit torțe, aruncate chiar de jucătorii „roș-albilor”. Materialele erau mascate în fulare.

Ulterior, la șase ani de la episodul respectiv, Galamaz (jucător la Steaua) a explicat cum au ajuns materialele pirotehnice în posesia huliganilor. „Eram la Steaua atunci. Dinamoviștii au adus în bagaj materiale pirotehnice. Le-au avut în fulare și în mingi. Cătălin cred că știe mai bine”, a spus Galamaz.

Incidentul se putea termina tragic

La vremea respectivă, acțiunea întreprinsă de jucătorii lui Dinamo, în fruntea cărora s-a aflat Ionel Dănciulescu, actualul director sportiv al echipei, a iscat un scandal întreg.

„Ce s-a întâmplat înainte de meci este o premieră în fotbalul românesc. Jucătorii de la Dinamo au introdus materiale pirotehnice în stadion, avem imagini şi dovezi! Au fost pungi, mingi descusute şi fulare pe care toţi jucătorii lui Dinamo le-au adus.

Trebuie să se facă ordine în fotbalul ăsta şi Steaua să câştige cu 3-0! Dinamo trebuie să plătească şi va plăti cu siguranţă. Jucătorii au avut acceptul conducerii, că nu făceau asta de capul lor. Este infracţionalitate, e un gest care este împotriva legii, deci cei de la Dinamo trebuie să răspundă în faţa organelor abilitate”, a acuzat atunci după meci Mihai Stoica.

Incidentul se putea termina tragic, dat fiind faptul că în tribune au fost prezenți 24.000 de stelișit și aproape 2.000 de dinamoviști, potrivit GSP.