America a ajuns să joace împotriva Americii. Politica internă de la Washington a luat fața diplomației americane. Și tot Trump este făcut vinovat.

Un editorial al lui Hadrien Desuin pentru Le Figaro.

 

„Nu este dușmanul meu. Este un concurent și cu puțină șansă într-o zi ar putea să devină prietenul meu.” Această frază a lui Trump, în aparență echilibrată, a fost privită ca pe o violare a înțelegeii nord-atlantice.

Primul summit bilateral între Statele Unite și Rusia din ultimii nouă ani, care a avut loc pe 16 iulie la Helsinki, a fost comentat din abundență. Realitatea este că opoziția democrată și parțial republicană nu a suportat ca președintele Trump să se întâlnească cu Vladimir Putin, pe tern neutru și fără consilieri, timp de aproape două ore. „Casa Albă este confruntată cu o singură, sinistră întrebare: ce îl poate împinge pe Trump să pună interesele Rusiei mai presus de ale Statelor Unite?”, a scris pe Twitter liderul democrat Chuck Schumer.

La Washington, Al Doilea Război Rece a fost declarat și atmosfera este cea din vremea maccarthysmului.

„Unul dintre cele mai megre momente din istoria președinției americane”, a supralicitat senatorul republican de Arizona, John McCain.

Bref, relațiile ruso-americane ar fi trebuit rupte și lumea este ofuscată din cauza unei întâlniri între dușmani. Este acuzată fără precauțiuni chiriașul de la Casa Albă că a fost manipulat de maestrul spion de la Kremlin.

„Open Treason”, a scris New York Daily News. Președintele ar trebui pus în carantină și apoi destituit. Delirul complotist câștigă teren și de partea europeană a Atlanticului: „La Helsinki, Trump se face preș în fața lui Putin”.

Un specialist explică cotidianului francez 20 minutes că „la Helsinki am asistat la o supunere, o vasalizare a președintelui american.” Nimic mai puțin.

Ca și cum s-ar fi uitat că la Bruxelles și la Londra, cu câteva zile mai înainte, Donald Trump exercita presiuni uriașe asupra aliaților săi din NATO pentru a-și spori cheltuielile militare din cauza amenințării ruse.

Angela Merkel a fost muștruluită în public (pentru că se făcea vinovată de achiziționarea gazului rusesc) fără ca cineva să aibă ceva de comentat. Președintele Statelor Unite a umilit-o în fața secretarului general NATO, iar Jens Stoltenberg nu se putea împiedica să aprobe din cap în fața camerelor de luat vederi.

Și după numai două zile Trump a devenit o marionetă a Kremlinului?

Donald Trump, care a mai suferit o asemenea presiune și înaintea summit-ului de la Singapore cu Kim Jong Un, s-a ținut tare. A ascultat de „șoimii” de la Washington car îl înconjoară: Mike Pompeo și John Bolton. Însă „în timpul Războiului Rece, Statele Unite și Rusia au reușit să mențină legătura”, a amintit el în conferința sa de presă.

Într-adevăr, președinții Reagan, Busk tatăl și Clinton l-au întâlnit mai des pe președintele rus decât președinții Obama și Bush fiul, care au ocupat Casa Albă după Războiul Rece.

Pe bună dreptate, Trump declară că pune interesele Statelo Unite mai presus de interesele sale proprii: „Prefer să-mi asum un risc politic decât un risc pentru pace.”

De mai multe luni, Donald Trump luptă împotriva anchetei care îi vizează anturajul și acuză tabpra democrată că duce o gherilă politico-judiciară împotriva lui. Nu mai vrea să stea în defensivă. Sunt europenii atât de proști pentru a nu putea decripta micul joc politicianist de la Washington?

Fără îndoială, Donald Trump a greșit răspunzând unora dintre întrebări în fața lui Vladimir Putin. Prea sigur de el, președintele american s-a plasat într-o situație incomodă în fața rivalului său. Și deoarece prea occidentală evaluează conferințele de presă bilaterale ca după o dezbatere televizată între candidați, este corect să conchidem că președintele rus a fost mai în largul său în acel moment. Telespectatorii americani sunt obișnuiți cu duelurile diplomatice câștigătoare: Reagan și Bush contra Gorbaciov, Clinton contra Elțîn...

America nu suportă să fie plasată la egalitate cu Rusia și cu atât mai puțin să fie în situație de vulnerabilitate. Dar cine este de vină? Microcosmul washingtonian își petrece o bună parte din timp pentru a dejuca ipoterice comploturi rusești la Casa Albă.

Cine joacă împotriva taberei proprii în această mare comedie americană: Trump sau adversarii săi?

A face în așa fel încât președintele tău să nu poată organiza o întâlnire bilaterală înseamnă în mod incontestabil să-ți vulnerabilizezi țara. Asistăm la o formă de ingerință a politicii interne în diplomația americană din cauza căreia aceasta are dificultăți de a se defășura pe măsura anvergurii sale. Iar Washingtonul dă vina pe Casa Albă...

Justiția americană ia fața politicii internaționale. Dar acesta nu este un motiv suficient pentru a declanșa un Al Doilea Război Rece.