Cum a ratat România unirea cu Republica Moldova. "Senatul american o încuviințase". Omul din spatele eșecului

Sursa foto: Arhiva EVZ

Alegerile de duminică de dincolo de Prut au readus pe tapet un vis drag multor români: unirea cu Republica Moldova. Alecu Racoviceanu și invitații săi, în emisiunea "Față în Față", au evocat șansa istorică pe care au avut-o cele două țări, în anul 1990, imediat după căderea blocului comunist din Est. Unirea era girată de Statele Unite, la presiunea țărilor baltice.

Jurnalistul clujean Octavian Hoandră a remarcat "atitudinea duplicitară" a României în chestiunea unirii cu frații de peste Prut, culminând cu ratarea unei ocazii unice: "România ani de zile nu a făcut nimic ca să se apropie. Nu avem un post românesc de televiziune. În 1990 am avut șansa, Rusia nu avea un Putin. Senatul american încuviințase unirea Republicii Moldova cu România, însă Iliescu cu toată gașca nu au fost în stare. Atunci era momentul, în timpul vieții noastre nu o să se mai repete niciodată".

Istoricul Florian Bichir a confirmat această informație, precizând că ministru de externe la acel moment era Adrian Năstase, viitorul premier din al doilea mandat al lui Iliescu. "Statele Unite nu a recunoscut niciodată anexarea (n.r. - Basarabiei de către sovietici), tratatul Ribbentrop Molotov.  Înaintasem așa mult cu negocierile... SUA, la presiunea țărilor baltice, a dat decizia aia în Congres. Noi am pierdut vremea cu poduri cu flori".

"E un bun prilej pentru politica externă a României să facă un pas"

Octavian Hoandră a menționat că în prezent, în ciuda deschiderii către UE a Republicii Moldova, "România nu e implicată în nimic, în niciun proiect, e ținută la ușă. Am investit cei mai mulți bani și suflet acolo". Acesta apropie raza de speranță a alegerilor de duminică ca "un bun prilej pentru politica externă a României să facă un pas".

Florian Bichir, care rămâne convins că Basarabia se va întoarce acasă, a confirmat: "România s-a exclus din discuțiile despre soarta Republicii Moldova. Uniunea Europeană a refuzat să discute planul său, un plan coerent, prin București. România și-a dovedit slăbiciunea, am avut o politică absolut tâmpită, deși s-au dat bani acolo".