Ziua de 23 august 1944 a pus multe probleme conducătorilor României. Cine a venit la putere a încercat să tragă spuza pe turta lui. Portretele afi șate cu ocazia demonstrațiilor din fiecare an sunt foarte grăitoare.

În 1945, prima aniversare a lui 23 August, a stat sub semnul tensiunilor dintre Regele Mihai și prim-ministrul impus de comuniști, Petru Groza. Regele a lipsit de la ceremoniile oficiale, după ce Groza refuzase să-și prezinte demisia.

Timp de 45 de ani portretele s-au tot schimbat. Până să rămână Nicolae Ceaușescu a fost un drum lung, pe care vom încerca să îl schițăm. Deocamdată, de la prima demonstrație Regele Mihai mai este în viață și statuia lui Carol I a „revenit” pe locul unde se afla atunci. În tot acest timp (până în anul 1989) propaganda comunistă a săpat ca apa în piatră.

Eroii principali au dispărut

În primii ani după terminarea celui de-al doilea război mondial, principalii autori ai ieșirii României din alianța cu Hitler și ai intrării în război alături de Aliați la 23 august 1944, Regele Mihai, țărănistul Iuliu Maniu, liberalul Dinu Brătianu sau negociatorul Barbu Știrbei, nu erau menționați. Varianta oficială era că totul a fost făcut de Partidul Comunist, afirmație cu totul falsă. Majoritatea autorilor schimbării cruciale de la 23 august 1944 au rămas în umbră.Ei au pierit în închisori.

Slugărnicia față de URSS

Gheorghe Gheorghiu-Dej a condus România din anul 1948 până la moartea sa, în 1965. Ilegalist și comunist cu profunde convingeri staliniste, Dej a aplicat măsuri drastice pentru a subjuga țara rușilor și abia după moartea lui Stalin a început o serie de acțiuni prin care România și-a câștigat parțial independența față de Krem lin. În anul 1964, când Nicolae Ceaușescu organizează manifestația de 23 august, relațiile cu rușii sunt încă strânse. Totuși, lângă portretele lui Marx, Engels și Lenin nu apare și portretul lui Hrusciov. Era un afront față de marele prieten de la răsărit. După moartea lui Dej, Ceaușescu preia puterea, dar declară un stil de conducere democratic.

Anul 1968, invazia Cehoslovaciei

În 21 august 1968, refuzul lui Nicolae Ceaușescu de a se alătura trupelor Tratatului de la Varșovia, care au invadat Cehoslovacia, a zguduit lumea politică internațională și a declanșat un val de admirație fața de România și conducătorul ei. Efuziunea manifestată pe plan extern a cuprins și societatea românească, intelectualii și exponenții clasei muncitoare exprimânduși la unison aprecierea față de poziția lui Ceaușescu. Locuind în apropiere am participat la acest eveniment. Aveam 14 ani. Oamenii veniseră în fața CC-ului din entuziasm. Așa am simțit și noi, copiii. Ceaușescu a atras atenția întregii Planete și soarta României s-a schimbat. El a început să-și pregătească un fel de cult al personalității. După cum se poate observa din imaginile surprinse la demonstrația din ziua de 23 august manifestanții poartă portretele membrilor conducerii de partid și a țării. Printre ei se poate zări și portretul lui Nicolae Ceaușescu.

Odată instalat la putere, Ceaușescu anunțase că partidul va fi condus în mod colectiv. După 1965, el trece la acumularea treptată a întregii puteri în mâinile sale și la eliminarea oricăror posibili rivali. Astfel, dacă portretele afișate cu membrii conducerii superioare sunt afișate în ordine alfabetică în anul 1965, în 1969 lista începe cu Nicolae Ceaușescu, pentru ca regula ordonării alfabetice să fie respectată după numele acestuia.

Trebuie să consemnăm faptul că nimeni nu mai vorbește despre adevărații eroi ai zilei de 23 august 1944. O parte dintre ei au murit în închisori și alții sunt dispăruți. Încet, încet factorul sovietic, preponderent cu doar câțiva ani în urmă, dispare. Istoricii susțin că la august a avut loc o revoluție antifascistă și antiimperialistă. Terenul pentru asaltul lui Nicolae Ceaușescu pare pregătit. El este consolidat de un prestigiu global, de care acesta se bucură după atitudinea antisovietică.

Armate întregi de artiști proslăvesc evenimentul. Accentul se mută de la istorie la un pronunțat cult al personalității. Până la urmă zilele de naștere ale lui Nicolae Ceaușescu și ale soției sale devin la fel de importante sau mai importante decât 23 august sau 1 Mai. Sărbătoarea de 23 august 1944 trebuie să aștepte anul 1990 pentru a fi din nou tratată corect din punct de vedere istoric.

„Oamenii” lui 23 August

Generalul Aurel Aldea

Imediat după lovitura de palat de la 23 august, generalul Aldea a devenit ministru de Interne, în primul guvern Sănătescu. Solidar cu regele în perioada grevei regale, generalul Aldea a fost arestat în mai 1946 și acuzat de comuniști că a organizat grupuri de rezistență anti-comunistă pe întreg cuprinsul țării. Condamnat inițial la muncă silnică pe viață, apoi la temniță grea, Aurel Aldea a fost supus unui regim de exterminare sălbatic. A murit la Aiud, la 17 octombrie 1949.

Generalul Niculescu-Buzești

Diplomat de carieră și din mai 1941, șeful direcției cifru de la Ministerul de Externe, Grigore Niculescu-Buzești a jucat un rol-cheie în negocierile pe care Regele Mihai și opoziția democratică le-au purtat cu anglo-americanii pentru ieșirea României din alianța cu Hitler. Grigore Niculescu-Buzești este cel care a fugit de regimul comunist mai întâi în Elveția și apoi în Statele Unite. În 1947, Tribunalul Poporului l-a condamnat în lipsă la muncă silnică pe viață.

Colonelul Emilian Ionescu

Aghiotant regal. În declarația Securitate mai 1948, el povestește subofițerii intrați în salon ca să îl aresteze pe Ion Antonescu au fost intimidați de amenințările mareșalului așa că el le-a ordonat din ușă „Executarea” salvând situația. Ca apropiat al regelui, Emilian Ionescu a făcut mai mulți ani de închisoare la Jilava și Târgu Ocna, dar a colaborat apoi cu regimul.

Iuliu Maniu și Dinu Brătianu

Dar nu toți autorii importanți ai schimbării de la 23 august 1944 s-au aflat la Palat în momentul-cheie al arestării mareșalului Antonescu. Președintele țărănist Iuliu Maniu fusese un critic deschis al continuării operațiunilor dincolo de Nistru, după eliberarea Basarabiei. Liderul liberal, Dinu Brătianu, îi împărtășea opinia. Negocierile cu Aliații, purtate la Cairo, la Ankara sau la Stockholm, se făceau în numele Regelui, dar și în numele lor, ca reprezentanți legitimi ai țării. Niciunul dintre ei nu s-a aflat, pe 23 august, la Palatul Regal. În ciuda contribuției incontestabile la scurtarea războiului, și Iuliu Maniu și Dinu Brătianu au murit în închisoare.

Au făcut parte din primul mare val de arestări politice:

Lucrețiu Pătrașcanu

Electrician de meserie. A participat alături de rege la lovitura de la 23 august 1944. A fost arestat în 1948, a fost acuzat de spionaj și naționalism șovin și a fost executat la Jilava, pe 17 aprilie 1954.

Ion Antonescu

Mareșalul Antonescu (și ministru său, Mihai Antonescu) a avut parte de un simulacru de proces, în primăvara lui 1946. Fuseseră luați din Casa Nouă, înainte să fie distrusă de bombardamentele nemțești, în noaptea de 23 august, imediat ce regele a părăsit Bucureștiul. Cei doi au fost predați sovieticilor și deținuți la Moscova pentru aproape doi ani. Readuși la București în 1946, au fost condamnați la moarte de Tribunalul Poporului și executați drept criminali de război în curtea închisorii Jilava pe 1 iunie 1946.

Generalul Sănătescu

A devenit premier cu trupele naziste și comuniste în același timp în țară. A demisionat în decembrie 1944. A murit după trei ani. În rândul marilor personaje de la 23 august, generalul Constantin Sănătescu a fost singurul asupra căruia comuniștii nu au luat „măsuri”.