Cum a intervenit Moisescu pe lângă Chiliman și Orescu să accepte contrcatul cu ApaNova

Cum a intervenit Moisescu pe lângă Chiliman și Orescu să accepte contrcatul cu ApaNova

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai contractului cu Apa Nova, presiunea făcută public de acesta asupra societăţii furnizoare de servicii de apă-canal fiind stopată prin intervenţia fostului trezorier al PNL, Vlad Moisescu, persoană considerată drept ''liderul informal al PNL Bucureşti'', se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a lui Costin Berevoianu, a lui Moisescu şi a omului de afaceri Ovidiu Semenescu.

Potrivit documentului citat, în anul 2008, contractul încheiat între Apa Nova SA şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind concesionarea serviciului de apă şi canal la nivelul Capitalei era în pericol să fie reziliat, unul dintre cei mai mari contestatari ai modalităţii defectuoase de realizare a obligaţiilor contractuale de către această societate fiind primarul Andrei Chiliman, care a contestat la momentul respectiv inclusiv modalitatea de atribuire a contractului. În acest context, omul de afaceri Ovidiu Semenescu, despre care procurorii spun că era reprezentantul neoficial în România al intereselor grupului Veolia (Franţa), i-a cerut lui Vlad Moisescu sprijinul pentru oprirea presiunilor.

Rolul lui Moisescu

''Pentru a opri presiunea făcută public de către primarul Chiliman Andrei Ioan şi structura politică pe care o reprezenta acesta, respectiv PNL Bucureşti, asupra SC Apa Nova SA, Semenescu Ovidiu Traian a luat legătura cu Moisescu Vlad Octavian căruia i-a cerut sprijinul. Rolul lui Moisescu Vlad Octavian, lider informal al PNL Bucureşti, în înţelegerea cu Semenescu Ovidiu Traian a fost ca, prin folosirea influenţei pe care o avea la nivelul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dar şi asupra primarului Chiliman Andrei Ioan şi a Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti, să oprească acţiunile de contestare a concesiunii de către Primăria Sectorului 1 Bucureşti, consilierii locali şi consilierii generali ai PNL'', se arată în documentul citat.

Conform procurorilor, în urma intervenţiei lui Moisescu, presiunea asupra Apa Nova a dispărut.

Mai mult, prin intermediul unei forme controlate de Semenescu, a fost cumpărată 'bunăvoinţa' trusturilor de presă care, de o bună perioadă de timp, nu au mai prezentat aspecte negative legate de activitatea firmelor din cadrul Grupului Veolia, se mai arată în documentul citat.

Ovidiu Semenescu, administrator al unor firme, este acuzat de trafic de influenţă (2 infracţiuni) şi cumpărare de influenţă (2 infracţiuni), iar Vlad Moisescu, sub control judiciar în altă cauză, şi Costin Berevoianu, consilier personal al lui Oprescu în perioada 2008 - 2015, sunt acuzaţi de trafic de influenţă. Cei trei sunt prezentaţi vineri Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.