Fostul secretar de stat, Rex Tillerson, și fostul șef al administrației Casei Albe, John Kelly, l-au săpat pe Donald Trump, dezvăluie Nikki Haley.
În cartea sa, „With All Due Respect” („Cu tot respectul cuvenit”), Nikki Haley, fostă ambasadoare a Statelor Unite la ONU, dezvăluie că Tillerson ar fi spus odată că mulți ar muri dacă președintele nu ar fi controlat din scurt.
„Kelly și Tillerson mi-au destăinuit că atunci când i se opuneau președintelui nu era vorba de subordonare, de fapt încercau să salveze țara”, scrie Haley, citată de Washington Post, adăugând că cei doi făceau adeseori caz de patriotismul lor.
„Deciziile lor reprezentau cel mai bine interesele Americii, nu ale președintelui, spuneau ei. Președintele nu știa ce face”, scrie fosta ambasadoare, referindu-se la modul în care foștii oficiali de vârf din administrația Trump se raportau la responsabilitățile care le reveneau la Casa Albă.
Haley a făcut remarci asemănătoare și într-un interviu acordat Washington Post.
„Am fost atât de șocată încât nu am spus nimic, pentru că nu reușeam să procesez faptul că existau două persoane-cheie în cadrul administrației care îl subminau pe președinte”, a declarat Haley pentru WaPo, referindu-se la un moment în care Kelly și Tillerson au respins cererea sa de a opri finanțarea agenției ONU care sprijină palestinienii.
Fosta ambasadoare a criticat la sfârșitul săptămânii încercările de a-l demite pe Donald Trump pentru că i-a cerut președintelui Ucrainei să demareze o anchetă la adresa fiului fostului vicepreședinte Joe Biden.
„Impeachementul este o condamnare la moarte pentru un oficial”, a declarat ea duminică într-un interviu la CBS. „Pui sub acuzare un președinte pentru că a cerut o favoare care nu a avut loc, și a dat bani pe care nu i-a blocat?”, a întrebat retoric Haley. „Nu știu de ce l-ai putea acuza.”
Trump a fost acuzat de o parte a presei americane că ar fi condiționat ajutoarele militare pentru Ucraina de anchetarea lui Hunter Biden, acuzație care s-a dovedit falsă.
Haley a adăugat: „Când te uiți pe transcriere, nu există nimic care să justifice pedeapsa cu moartea pentru președinte”.
Tillerson a refuzat să răspundă solicitării WaPo de a comenta afirmațiile lui Haley, iar Kelly a declarat că dacă a-i oferi președintelui „cele mai bune și mai deschise, legale și etice sfaturi astfel încât să poată lua o decizie în cunoștință de cauză înseamnă «a lucra împotriva lui Trump», atunci sunt vinovat”.