Cum a fost eclipsat Pep Guardiola de un român. Pus la colț, a rămas fără cuvinte

Gică Popescu a intrat în istoria Barcelonei, în 1996, cu o performanță nereușită de vreun alt român.

Gică Popescu (52 de ani) a trecut de-a lungul vieții prin extaz și agonie. După ce s-a remarcat în fotbalul românesc și mondial, „Baciul” a suportat și condamnarea din „Dosarul Transferurilor”, care l-a afectat teribil din punct de vedere emoțional. Fostul internațional a reușit să bifeze mai multe succese de-a lungul carierei, dar unul dintre cele mai importante rămâne banderola de căpitan pe care a primit-o atunci când evolua la Barcelona.

Fotbalistul român a ajuns pe „Camp Nou” în 1995, după ce a fost cumpărat de catalani de la Tottenham Hotspur pentru 3 milioane de lire sterline. Barcelona era antrenată de marele Johan Cruyff, iar în vestiar se afla și Gheorghe Hagi, achiziționat în 1994 de la Brescia. Popescu s-a simțit mult mai în largul lui la „roș-albaștri” decât cumnatul său, care s-a certat cu antrenorul olandez.

În 1996, și Cruyff, și Hagi aveau să părăsească echipa. Batavul s-a retras din activitate, românul și-a relansat cariera la Galatasaray Istanbul. La Barcelona, „Baciul” avea o misiune complicată. El trebuia să-l înlocuiască pe Ronald Koeman, fundașul care făcuse parte din „Dream Team”-ul lui Cruyff. Antrenorul olandez a fost impresionat de profesionalismul lui Popescu și l-a numit al doilea căpitan al echipei. Banderola era purtată de Jose Mari Bakero.

Nu era puțin lucru pentru un fotbalist român abia ajuns pe „Camp Nou”. La acea vreme, în vestiar se aflau jucători ca Pep Guardiola, Gullerme Amor, Sergi Barjuan sau Miguel Angel Nadal, oameni reprezentativi pentru catalani, care au gena naționalistă hiperdimensionată. Cruyff l-a preferat însă pe Popescu.

În 1996, Barcelona rămâne fără căpitan, după ce Bakero se retrage. La echipă ajunsese și brazilianul Ronaldo, aflat la începutul carierei, transferat de la PSV Eindhoven. De menționat că aici juca, tot din 1995, la fel ca și Popescu, portughezul Luis Figo. Echipa a fost preluată de englezul Bobby Robson, care lucrase cu internaționalul român la Eindhoven.

Așa că la începutul sezonului, Pep Guardiola s-a dus la antrenor și i-a bătut un apropo. Întâmplarea este redată de jurnalistul Daniel Nanu în cartea Gică Popescu - „Viața Mea”.

„Suntem în 30 august 1996. Jucătorii Barcelonei au terminat antrenamentul fizic. Mai sunt câteva zile până la începerea unei noi ediții din Primera Division. În sala de sport de la „Nou Camp” Josep Guardiola cere puțină linișțe. Amor e lângă el. Guardiola i se adresează lui Robson.

„Mister, avem o problemă... Cine va fi căpitan de echipă? Englezul pare mirat de întrebare, dar răspunde senin: „Pep, ce fel de chestiune e asta? Echipa are deja căpitan. El este Gică Popescu. Predecesorul meu desemnase prim căpitan pe Bakero, no? Iar al doilea căpitan era Popescu. Bakero a plecat de la Barcelona, a rămas Popescu. Poate problema e aceea a celui de-al doilea căpitan”. Guardiola nu mai continuă, dar e clar că răspunsul noului antrenor nu l-a mulțumit. Dimpotrivă...”, scrie Daniel Nanu.

Acel final a fost plin de satisfacții. Barcelona a câștigat Cupa Cupelor, după un meci cu PSG (1-0). Românul a fost cel care a primit trofeul. Atunci, Popescu a fost schimbat la pauză din cauza unei accidentări. De asemenea, „roș-albaștrii” au triumfat și în Cupa Spaniei, după un succes cu Betis Sevilla, scor 3-2.