De exact 90 de ani statuia Cristos Mântuitorul veghează exoticul Rio de Janeiro și adaugă măreție credinței creștine în America de Sud și în întreaga lume.
Pe 12 octombrie 1931, era inaugurată statuia pe care o cunoașteți din mii de fotografii. Este un proiect al inginerului Heitor da Silva Costa și al lui Albert Caquot, dar ce apropie sculptura de sufletul românilor este faptul că lucrarea a fost încredințată sculptorului francez Paul Landowski, care îl avea în atelier pe Gheorghe Leonida. Un român.
Născut în 1892, la Galați, Leonida venea dintr-o familie cu 11 copii. În București, unde tatăl său se mutase cu slujba, el studiază Artele Frumoase la Conservator și apoi studiază încă trei ani sculptura în Italia.
La Paris ajunge în 1925, tocmai când lui Landowski i se dăduse lucrarea Cristos Mântuitorul.
Îl alege pentru a executa capul pe Leonida, deși acesta se distinsese până atunci prin nuduri, premiate și apreciate în lumea bună din Paris, dar deloc asemănătoare ca stil cu chipul realizat pentru gigantul brazilian.
După terminarea acestei lucrări, Leonida se întoarce în țară, unde sculptează inclusiv pentru Casa Regală. În 1942, moare într-un accident stupid: cade dintr-un tei aflat în curtea casei părintești din București.