Cum a ajuns Robert Turcescu jurnalist? „M-am suit în tren să dau la ASE și m-am înscris la Jurnalistică”

Robert Turcescu a povestit în emisiunea „Dosare de presă”, la Evz TV, cum s-a hotărât să devină jurnalist, chiar înaintea examenului de admitere, în anul 1993.

Nu foarte multă lume știe că Robert Turcescu a scris la revista „Pop Rock & Show”și a activat într-o trupă rock, Kapela, din Pitești. Împreună cu această trupă a scos și un material discografic, numit „Rock My Way”, la Electrecord.

A absolvit un liceu teoretic de matematică-fizică și, pe lângă asta, toți cei din familia sa erau contabili. Părea că destinul îi era deja hotărât. Robert Turcescu a ales, însă, un cu totul alt drum, chiar în trenul care-l ducea de la Pitești la București, pentru a da admiterea la facultate.

Românii, înnebuniți de caniculă și interdicții aberante. Imagini incredibile, la doi pași de Parlament

Când se redeschide Valea Oltului, de fapt. Ce s-a întâmplat pe șantier

„Am terminat liceul în Pitești, în 1993. Aveam o trupă de muzică rock, Kapela, plete lungi, până la fund. Trupa era bună, aveam un speed metal. La vremea aia prea puține trupe din România cântau așa ceva, că eram după perioada din 1990, eram cu noul val. În 1995, cu trupa aia, am scos și-un disc la Electrecord, ceea ce era o realizare, chiar și la mijlocul anilor 90.

Am făcut un liceu de matematică-fizică, Nicolae Bălcescu, actualmente Colegiul Brătianu din Pitești. Am avut norocul să mă intersectez cu un profesor de limbă română, să-l odihnească Dumnezeu, un om nemaipomenit, Constantin Fulgeanu. La un moment dat, într-o întâmplare la clasă, a văzut că am talent nu numai de povestitor ci și de scriitor. Și-a zis, „Bă băiete, tu nu cu științele”. Eram bun la matematică, luam notele care trebuiau, la matematică, la fizică. Cu chimia am stat mai prost. Iar omul ăsta mi-a ordonat lecturile, începând cu clasa a X-a. Mi-a spus „Asta ai de citit”. Cam o carte la 10 zile.

Pentru că ai mei voiau să devin contabil. Toată familia mea e de contabili. Mama contabil. Tata, Dumnezeu să-l odihnească, a fost contabil. Sora mea a făcut ASE-ul, partea de Marketing. Eu am urcat în tren să dau la ASE, așa știa tata. Și soră-mii i-am spus în tren că mă înscriu la jurnalistică. Și ea, săraca, a zis „Dar ne omoară tata, acasă”. Și eu am zis „Asta este”.

Am luat la Jurnalistică. Și, când am venit acasă și i-am spus lui taică-meu, „Am luat la facultate” și-a zis „Bravo”, i-am zis „Dar știi, nu la ASE, ci la Jurnalistică”. Și taică-meu a zis „Îți dau bani doar de dus””, a spus Robert Turcescu în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro.

La două săptămâni după ce a ajuns la București, Robert Turcescu s-a angajat la Curierul Național și la revista Pop Rock & Show.

„Săracu` Bobiță al nostru o să vândă ziare pe stradă, pe frigul ăsta?”

Meseria aleasă de tânărul Robert Turcescu nu a fost primită cu bucurie de nici unul dintre membrii familiei sale. Din motive diferite, ce-i drept. Dacă tatăl său visa pentru fiul său o meserie „serioasă”, bunica nu a privit cu ochi buni alegerea nepotului său din cu totul alt motiv.

Mamaia lui Robert Turcescu a crezut că nepotul său este vânzător de ziare, pe străzile Bucureștiului. Pentru că, pentru ea, noțiunea de „ziarist” era echivalentă cu „vânzător de ziare”.

„Bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească și pe ea, știa că dau la ASE. După aceea a aflat de scandalul din familie, că Robert se face ziarist. Și, vreo trei-patru luni de zile după ce a aflat că mă fac ziarist,  o găsea maică-mea, că bunică-mea purta batic, și o găsea cu colțul de la batic ștergea câte o lacrimă.

„Mă mamaie, ce-ai, mamaie?”, o întreba maică-mea. „N-am maică nimic”. Venea iarna, era octombrie-noiembrie, ceva de genul acesta. Și, la un moment dat, mama a luat-o deoparte, „Mamă, trebuie să-mi spui ce-ai pățit. Ce s-a întâmplat?”

„Păi, făi maică”, a zis bunică-mea, „păi ăsta al nostru, Bobiță, să făcu el ziarist? Uite maică, vine iarna. Săracu`, o să vândă ziare pe stradă, pe frigul ăsta, să înghețe bietul băiat în Bucureștiul ăla”.

Ea avea dreptate, săraca. Ăia care VINDEAU în perioada interbelică ziare, se numeau ZIARIȘTI. Ăla care scria era gazetar, era jurnalist. Dar ăla care striga „Ia ziarul, ia ziarul” era ziarist. A luat-o maică-mea și a așezat-o, „Stai mamaie, că Robert o să scrie. Nu e ăla care vinde ziarul”. Am râs. Cu unul râdeam, cu unul plângeam de biata bunica pe chestia asta”, a povestit Robert Turcescu.