Mugur Mihăescu a dezvăluit cine e inventat rolurile Garcea și Leana, dar și cum s-a schimbat viața lui după succesul „Vacanța Mare”. El a mai povestit că nu a fost ușor să joace rolul unui personaj agramat și incult.
Mugur Mihăescu s-a făcut remarcat datorită rolurilor Garcea și Leana. De curând, actorul a povestit cine a inventat personajele din „Vacanța Mare” și cum a fost să joace într-un proiect atât de cunoscut. El a mai declarat că a avut o strategie foarte bine pusă la punct când a intrat în pielea celor două personaje.
„Istoria e veche, a fost invenţia lui Radu Pietreanu, a fost un personaj de la el din comună, din Cărbuneşti. A fost mai întâi rol secundar, după care a devenit rol principal pentru că era îndrăgit de lume. Mi-am propus să râd de prostie, asta a fost ideea personajului şi nu este o idee pur românească. Gaguri cu poliţişti avem de la Louis de Funes, înainte era Charlie Chaplin, toată lumea a avut acest personaj. Nu este un personaj pur românesc, este un personaj universal”, a dezvăluit Mugur Mihăescu pentru Fanatik.ro.
Mugur Mihăescu, despre „Vacanța Mare”
Mugur Mihăescu a mai declarat că i-au plăcut foarte mult ambele personaje și că speră ca generația tânără să aprecieze serialul și tehnica de actorie folosită.
„Nu am un preferat. E în funcţie de starea fiecărui privitor. Au fost amândouă super personaje. Nu pot decât să mă bucur că le-am creat, că vor rămâne, sper cât mai mult, în mediul virtual, iar generaţiile care vin, să le redescopere şi să vadă cum era şi pe vremea aia”, a mai declarat Mugur Mihăescu pentru sursa citată.
Mugur Mihăescu a recunoscut și că fanii încă îl văd ca Garcea sau Leana, dar că acest lucru îi aduce zâmbetul pe buze. El a declarat că toată viața a trăit pentru bucuria oamenilor din jurul său și că este recunoscător pentru admirația lor.
„Atunci îmi dau seama că, celor care mă strigă așa, le-am dăruit bucurie. Am trăit și voi trăi toată viața din bucuria oamenilor, indiferent ce fac – în afaceri, în cariera pe care o să o urmez. În tot ce fac, vreau să dăruiesc bucurie. Dacă s-a transformat Garcea în renume, jos pălăria”, a spus Mugur.