Culmea dietelor de slăbit. Nutriționiștii spun că poți mânca paste, dar cu o mare condiție

Sursa: Pixabay

Un expert a dezvăluit că pastele pot face parte dintr-o dietă echilibrată. Nutriționistul Emma Beckett de la Universitatea din Newcastle spune că studiile au arătat că oamenii pierd mai mult în greutate atunci când dieta lor include și paste.

„În loc să renunți la paste, ia în considerare reducerea dimensiunii porțiilor”, a spus Emma. O porție de paste conține 7,7 g de proteine – un macronutrient despre care s-a demonstrat că ajută la pierderea în greutate. 

Importanța pastelor într-o dietă

De asemenea, Emma sugerează să treceți la pastele integrale care au un conținut mai mare de fibre și care are și beneficii pentru sănătatea intestinală. "Pastele fără gluten au mai puține proteine față de pastele din grâu. În ciuda faptului că sunt mai sănătoase pentru persoanele cu intoleranță la gluten, nu există beneficii sporite pentru sănătate", a adăugat ea.

„Când pastele sunt consumate reci, unii dintre carbohidrați se transformă în amidon”, explică Emma. Amidonul este rezistent la digestie, fiind mai bun pentru nivelul de zahăr din sânge. „Așadar, chiar dacă reîncălziți pastele, acestea au mai puține calorii față de momentul în care le-ați gătit”.

Alimente bogate în carbohidrați

Dr Gunter Kuhnle a spus că pastele nu ar trebui interzise în cazul în care țineți o dietă, iar atunci când sunt consumate cu moderație, ar putea deveni benefice pentru sănătatea ta. „ Studiile arată cum consumul de alimente bogate în carbohidrați, cum ar fi pastele, nu trebuie să aibă un efect negativ asupra greutății corporale”.

Cu toate acestea, experții i-au avertizat pe britanici să fie conștienți de numărul porțiilor consumate. Dr. Aseem Malhotra, consilier al Forumului Național pentru Obezitate, a declarat: „Cantitatea este cheia. Dacă mănânci multe legume, ulei de măsline și pește gras, atunci este puțin probabil ca un consum moderat de paste să fie dăunător scăderii tale în greutate”, potrivit The Sun.