Americanii i-au forțat pe turci să-și retragă nava de prospecţiuni Oruc Reis din apropierea platoului cpntinental grecesc:? Iată ce scrie presa de la Atena!
"Decizia Ankarei de a nu reînnoi notificarea NAVTEX cu privire la activităţile navei de prospecţiuni Oruc Reis, cu puţin înainte de expirarea notificării precedente, este rezultatul unor intense eforturi diplomatice de culise din ultimele ore. Cu toate că este o mişcare clară de dezescaladare, este nevoie de vigilenţă, întrucât dacă evoluţiile vor avansa pe calea trasată de Berlin, cu sprijinul Washingtonului, atunci vom intra într-o lungă perioadă de consultări dificile, fără un rezultat garantat, iar riscul reaprinderii tensiunii este permanent.
Ce anume s-a întâmplat în ultimele 24 de ore? Presiunile intense, în special din partea Berlinului asupra Ankarei au dus în cele din urmă la decizia turcilor, cu puţin înainte de ora 18,00, ieri după-amiază, şi anume la ordinul de retragere a navei de prospecţiuni Oruc Reis, dar şi a navelor de război care o însoţeau. Ieri, pe timpul zilei, Ankara înclina spre decizia de a emite un nou NAVTEX care ar fi dus nava Oruc Reis mai aproape de insula Kastellorizo, în ciuda presiunilor Berlinului cu privire la respectarea unei distanţe mai mari de 12 mile marine de această insulă grecească. Se reaminteşte că pe baza NAVTEX-ului care a expirat ieri, la miezul nopţii, Oruc Reis ajunsese să opereze chiar şi la 32 de mile marine de Kastellorizo, iar în contactele lor cu germanii, turcii se arătau dispuşi să înainteze în regiune între 6 şi 12 mile marine, în ciuda apelurilor de a nu face acest lucru.
Este absolut evident că atmosfera care a început să se contureze în UE cu privire la sancţiunile împotriva Turciei a fost un instrument foarte important în mâinile Berlinului. În ciuda poziţiilor divergente (Franța, Austria mai dure, iar Germania, Italia, Spania mai moderate), Ankarei i s-a transmis că încălcarea dreptului de a extinde apele teritoriale din jurul Kastellorizo de la 6 la 12 mile marine, mai ales în condiţiile în care mijloace militare și preşedintele Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, erau prezente în această îndepărtată insulă grecească, ar fi făcut dificilă neluarea unor decizii drastice împotriva Turciei din partea Consiliului European. În cele din urmă, Oruc Reis a început să se deplaseze spre nord-est, spre Antalya în jurul orei 18.00, după ce puțin mai devreme flota de nave de război care o însoțeau se deplasase la bazele navale ale marinei militare turcești. În același timp, unele unități ale marinei militare greceşti au început să se retragă din estul Mării Egee.
O parte din presiunea asupra Ankarei vine şi dinspre Washington. Prezența lui Mike Pompeo la Nicosia ieri, atât de neaşteptată, în ziua în care NAVTEX-ul turcesc urma să fie reînnoit, a avut un dublu obiectiv: mai întâi, să trimită un semnal către Ankara, în al doilea rând, să pună presiune și pe ciprioți. Soluționarea problemei Ciprului rămâne o „cheie” pentru reducerea tensiunilor din estul Mediteranei, mai ales că Ankara folosește teritoriile ocupate (partea de nord a Ciprului n.trad.) ca pârghie pentru a exercita presiune nu numai față de Republica Cipru, ci şi față de toate țările din regiune. Un aspect interesant, tăcut, dar foarte puternic, al intervenției americane a fost de ordin militar. Ieri, nava de asistenţă a marinei militare americane USNS Yuma, a navigat în largul coastei Ciprului, trecând la o distanță vizibilă de flota care însoțea Oruc Reis și de zona în care aceasta opera în zilele precedente, înainte de a se îndrepta spre nord-vest către baza navală Souda. Această mișcare a fost vizibilă deoarece, o tactică neobișnuită pentru o navă de război americană, emițătoarele sale au fost lăsate deschise, făcând-o astfel perceptibilă pentru traficul maritim. Tot ieri, două ambarcaţiuni de mare viteză ale marinei americane au ajuns în Cipru pentru exerciții cu Garda Națională.
Perioada până la Summitul Consiliului European (24-25 septembrie) este crucială. Practic, ceea ce trebuie rezolvat este un acord între Atena și Ankara pentru revenirea la contactele exploratorii, într-un moment în care prin intermediul NATO și mai ales pe baza celor mai bune practici existente pentru prevenirea incidentelor, care au fost ani de zile parte din Măsurile de consolidare a încrederii, se întreprind eforturi de stabilire a unei „linii roșii”.
Ieri, la Salonic, prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a declarat, printre altele, că „suntem o țară pașnică, gata să cooperăm cu toți vecinii și cu Turcia. Dacă aceasta nu ajunge la o înţelegere asupra problemei care constituie diferendul nostru major, şi anume delimitarea zonelor maritime din Marea Egee și Mediterana de Est, atunci Curtea Internațională de Justiție poate da o soluție. De aceea insist că doar sfârșitul acţiunilor provocatoare poate deveni preambulul discuțiilor". Mingea se află în terenul Turciei. Ankara a vorbit despre un dialog „necondiționat”, care de fapt generează îngrijorări serioase la Atena. Cu toate acestea, există încă marje de discuţie. Se va vedea foarte curând dacă Recep Tayyip Erdogan decide să intre în jocul diplomatic sau va arunca mingea în tribune, revenind la tactica generării de tensiuni", notează kathimerini.gr .
Traducerea:Rador