Dezbaterea dintre cei doi candidați a stârnit multă vâlvă în toată lumea. Analiștii politici de peste Ocean susțin că Donald Trump a fost surclasat de contracandidata sa. Conform acestora, democrata ar urma să îi dea lovitura de grație la alegeri. De cealaltă parte, candidatul republican a declarat că a fost „cea mai bună dezbatere la care a luat parte”. Totodată, acesta acuză că întreaga confruntare a fost măsluită.
Donald Trump iese la atac
După ce a stat față în față cu Harris, multe voci au susținut că acesta nu a putut face față dezbaterii. Ulterior, Donald Trump a decis să țină piept valului de acuzații. Asfel, candidatul republican a lansat ideea că dezbaterea a fost„falsificată” împotriva lui.
Fără a pune la dispoziție dovezi, candidatul republican la președinția SUA a spus că dezbaterea dintre el și rivala Kamala Harris a fost „falsificată”.
„A fost o afacere falsificată, așa cum am presupus că va fi. Ei (n.r realizatorii) corectau totul, dar nu o corectau și pe ea”, a declarat pe canalul de știri de dreapta Fox News.
Replică pentru Taylor Swift
În urma confruntării dintre cei doi, reacțiile pe rețelele de socializare nu au întârziat să apară. Pe lista celor care au făcut comentarii referitoare la dezbaterea s-a numărat și Taylor Swift. Considerată cea mai populară artistă a momentului, aceasta a transmis că o va susține pe Kamala Harris.
În plus, Taylor Swift i-a îndemnat pe fani să se informeze înainte de a face alegerea finală.
„Eu voi vota pentru Kamala Harris și Tim Walz la alegerile prezidențiale din 2024. Votez pentru @kamalaharris pentru că luptă pentru drepturi și cred că avem nevoie de un războinic care să le susțină. Cred că este un lider stabil și talentat și cred că putem realiza mult mai multe în această țară dacă am sunt conduși de calm și nu de haos”, a fost mesajul cântăreței.
În replică, candidatul republican a criticat-o pe artistă, menționând că nu a fost vreodată fanului ei.Totodată, el a menționat că megastarul va avea de pierdut pentru o astfel de declarație.
„Nu am fost fan Taylor Swift... ea este o persoană foarte liberală. Ea pare să susțină întotdeauna un democrat și probabil că va plăti un preț pentru asta pe piață.”, a mai spus Donald Trump.