Președintele României și-a ținut mereu căsnicia departe de ochii curioșilor. Detalii legate de modul în care povestea de dragoste cu Prima Doamnă a României s-a înfiripat, au ieșit la iveală
Klaus Iohannis și Carmen alcătuiesc un cuplu care a stârnit mereu interesul tuturor. Cu toate că Prima Doamnă i-a fost deseori alături în vizitele în afara granițelor sau la diverse evenimente publice, totuși, cei doi au păstrat o notă de sobrietate și mister legată de familia pe care o alcătuiesc. Una dintre curiozitățile care au fost constant pe buzele românilor în ceea ce îi privește are legătură cu copii. Klaus și Carmen Iohannis nu au copii însă au încercat în trecut să devină părinți prin adopție. Acest lucru nu s-a materializat.
Alegerile din perioada tinereții
Președintele Klaus Iohannis a vorbit de curând deschis despre perioada adolescenței. Șeful statului a dezvăluit că a ales să plece în Germania imediat după Revoluție. Totul din dorința de a experimenta libertatea, atât de limitată în perioada comunismului.
„Mi-am dorit libertate și nu am avut în studenție. Libertate și libertatea de a circulă și nu am avut. Prima mea ieșire din țară a fost în 1990 când am avut ocazia să merg în Germania la prieteni.", a mai adăugat șeful statului.
Klaus Iohannis s-a întors însă în România având planuri mari.
Cum s-au cunoscut Klaus Iohannis și Carmen, Prima Doamnă a României
Formează un cuplu de mai bine de treizeci de ani, iar căsnicia lor pare de invidiat. Puțini sunt cei care știu cum s-a înfiripat de fapt povestea de iubire dintre Klaus Iohannis și Prima Doamnă a României.
Președintele a recunoscut că partenera de viață care îi este alături de peste trei decenii, i-a fost și prima dragoste. Celebrul cuplu și-a unit destinele în urmă cu 35 de ani.
Înainte de acest moment important, Klaus Iohannis și Carmen s-au cunoscut în timpul unei excursii.
Povestea lor de dragoste s-a legat extrem de repede, la prima vedere, a descris șeful statului în trecut.În calea fericirii cuplului nu a stat nimeni, astfel că, soții Iohannis au pășit în viață împreună, cu dreptul.
"Adevărata mea dragoste a venit mult mai târziu și până în ziua de azi am rămas cu ea. E soția mea, Carmen. Ne-am cunoscut într-o excursie. A fost dragoste la prima vedere”, dezvăluia Președintele României.
Klaus Iohannis a fost plăcut de socrii lui, astfel că, relația lor a fost mereu una apropiată. Din nefericire, tatăl Primei Doamne a României a decedat în anul 2010. În schimb, soacra șefului statului, nu a părăsit Sibiul pentru a locui în Capitală alături de fiica și ginerele ei.
„Apoi am fost prieteni mai mulți ani și ne-am căsătorit destul de târziu, abia în ’88. Părinții și socrii au fost de acord. Soacră–mea e în Sibiu, socrul meu a decedat în 2010. A fost un om destoinic și m-am înțeles extraordinar cu el”, a precizat Iohannis.