Senatorul, care a fost exclus din PSD, a pierdut și funcția în Senat, prin urmare a fost nevoit să își strângă lucrurile și să plece. Ori de câte ori social-democrații se întruneau în ședințele forurilor de conducere, Țuțuianu, Firea și Stănescu se întâlneau în biroul senatorului pentru a-și face planul de atac. Mai prin față, Robert Negoiță, mai prin dos, Marian Neacșu, intrau și ceilalți contestatari ai președintelui Liviu Dragnea în birou.

Adrian Țuțuianu a fost exclus din PSD în 5 noiembrie. Senatorul a declarat ieri, pentru Evenimentul zilei, că și-a strâns lucrurile din birou încă de atunci, că a fost ocupat să conteste decizia și s-a preocupat de întâlniri cu colegii din Dâmbovița. Miercuri, când Țuțuianu era în Târgoviște, a fost revocat din funcția de vicepreședinte al Senatului cu 53 de voturi pentru, 9 împotrivă și 14 abțineri. În locul lui a fost votat Șerban Valeca, propus de colegii lui din PSD. A fost ales cu 67 de voturi pentru, 6 împotrivă și 6 abțineri. Potrivit legii, statutul de membru al Biroului permanent şi de vicepreşedinte al Senatului a lui Țuțuianu a încetat de drept ca urmare a retragerii sprijinului politic.

 

Tuțuianu nu se predă

Senatorul Adrian Țuțuianu a spus că poate renunța la birou, dar nu se dă bătut și va încerca să revină în PSD, că nu îl tentează nicio altă formațiune politică, nouă sau veche. „Nu sunt în discuții cu nimeni. Aștept să văd rezultatul contestației pe care am depus-o împotriva excluderii din PSD. Am să uzez de toate mijloacele statutare şi legale pentru a reveni în PSD. Nu am negociat, nu negociez şi nu intenţionez să negociez pentru trecerea la vreun politic. Nici la Pro România, nici la ALDE, nici la PNL, nici la UDMR, nici la Partida Romilor. Voi rămâne senator independent până când voi epuiza toate căile de atac, statutare şi legale, care mi-ar permite o reîntoarcere în PSD”, a declarat, ieri, Adrian Țuțuianu pentru Evenimentul zilei.

Senatorul Șerban Valeca nu și-a luat încă biroul în primire, dar spune că se va muta luni.

 

Te-ar putea interesa și: