Cuc o dă la întors. Mutarea la care nimeni nu se aștepta. Ce trebuie să facă în continuare șoferii Uber și Bolt

Cuc o dă la întors. Mutarea la care nimeni nu se aștepta. Ce trebuie să facă în continuare șoferii Uber și Bolt

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, le transmite șoferilor UBER și Bolt care au luat amenzi să le conteste. Ba mai mult, acesta susține că legea a fost prost interpretată și urmează să se dea OUG pentru ridesharing.

„Ce am reglementat noi până în prezent nu interzice UBER să funcționeze pe piață. Am discutat cu cei de la UBER, am stabilit că săptămâna viitoare vom avea o altă întâlnire pentru a finaliza și a integra aceste observații”, a spus Răzvan Cuc.

„Am văzut că toată lumea a spus că s-a interzis UBER, nu! Noi am dat o ordonanță care vine să combată pirateria. Dar eu știu că la UBER, când faci o comandă, se face plata online, se eliberează o dovadă că ai făcut plata online, deci nu sunt pirați, asta vă spun”, a continuat el.

„Eu îi sfătuiesc pe șoferii care au luat amenzi astăzi să meargă să le conteste în instanță. Să știți că și eu am fost amendat de poliție și am contestat când am considera că mi s-a făcut o nedreptate”, a mai spus Răzvan Cuc.

Joi a intrat în vigoare OUG care modifică legea taximetriei, aprobată de Executiv în luna martie, iar şoferii care utilizează aplicaţiile Uber, Bolt şi Clever riscă amenzi şi de 5.000 de lei.

În acest context, numărul de maşini disponibile prin platformele Uber, Bolt şi Clever a fost, joi, cu 25% mai mic, timpul de aşteptare cu peste 10 minute mai mare decât media unei zile, iar preturile unor curse au fost aproape duble.

 

Ne puteți urmări și pe Google News