Cert este că în acele momente n-am avut un cap limpede. Un OM cu capul pe umeri. Se spune că filosoful grec Diogene – Diogene din Sinope, zis şi Cinicul – umbla prin Atena cu o lumânare aprinsă în plină zi şi, întrebat ce face, răspundea: „Caut un om!”. Alţii susţin că umbla cu o lampă în mână, „în căutarea unui om cinstit”, dar ideea în sine e aceeaşi.
Diogene Cinicul locuia într-un butoi, cerşea, mânca din gunoaie şi îi enerva pe cei mai „stilaţi” atenieni. E, pe undeva, cel mai „bătrân”, dacă nu cumva tatăl nonconformismului. A intrat în legendă întâlnirea sa cu Alexandru cel Mare. Întins pe o bancă, Diogene nu s-a ridicat, nu s-a sinchisit de apariţia augustei persoane. La prezentarea: „Eu sunt Alexandru, regele”, a răspuns prin: „Eu sunt Diogene Cinicul”. Când regele l-a întrebat ce ar putea să facă pentru bătrânul filosof, acesta i-a răspuns: „Să te dai la o parte, că-mi acoperi soarele”. Ei bine un Diogene ne trebuia și nouă, iar cu excepția vicepremierului Gabriel Oprea, un militar de carieră toți erau cuprinși de panică.
Aviatorii sunt în genere niște persoane vesele. Știu ce înseamnă riscul, știu la ce se expun. Adrian Iovan era la fel. Nu știu dacă a greșit…Pentru că moartea trebuie primită câteodată cu zâmbetul pe buze vă relatez pentru a ne mai șterge amarul din suflet una dintre cele mai bune poante aviatice pe care le-am auzit în viața mea. Este absolut reală, iar personajele trăiesc și au depus mărturie că așa s-a întâmplat…
La Olimpiada din 1984, de la Los Angeles, România s-a acoperit de glorie. Eram prima şi unica ţară socialistă/ comunistă care spărgea boicotul impus de Moscova. Avionul cu delegaţia României a fost primit în delir la Los Angeles. Era prima aeronavă TAROM care ateriza pe acel aeroport, iar acesta gemea de lume. Artificii, urale în delir, numele României scandat ca la meciurile de fotbal. Coboară delegaţia olimpică, iar nebunie. Americanii sunt în pragul isteriei. Aeronava e tractată pentru a fi dusă spre hangare.
Cu lacrimi în ochi, celebrul aviator Gigi Bălaşa, înconjurat de stewardese, face cu mâna mulţimii. De jos, doi-trei oficiali americani urlau cât îi ţineau plămânii: „Seloreso”, „Seloreso”, „Seloreso”… „Băi, curvelor! Ia zâmbiţi şi cu forţă să strigăm şi noi: «Seloreso»”. Americanii şi mai tare: „Seloreso!”. Ai noştri, cuprinşi de febra prieteniei româno-americane, le acoperă pe gazde: „Seloreso”. Batiste fluturate, emoţii… Într-un final, un inginer tehnic american – poreclit „şapca roşie” în jargonul aviaţiei mondiale, pentru că poartă un asemenea accesoriu – urcă pe scara aeronavei. Printre dinţi, către Gigi Bălaşa: „Shell or Eso?”. Americanii întrebau pur şi simplu cu ce vor românii să fie alimentat avionul… La bună vedere aviatorule!

Te-ar putea interesa și: