Cu două luni înaintea alegerilor legislative, parlamentul ungar a aprobat astăzi a treia scădere a preţului la energia domestică dorită de premierul conservator Viktor Orban, care a făcut din acest aspect una dintre temele centrale ale campaniei sale.
Preţul gazului vă scădea începând cu 1 aprilie cu 6,5%, cel al electricităţii cu 5,7% începând cu 1 septembrie, în condiţiile în care preţul la încălzirea urbană va scădea cu 3,3% începând cu 1 octombrie, potrivit legii adoptate de parlament, unde partidul conservator Fidesz al lui Orban deţine o majoritate de două treimi, scrie AFP.
În 2013, guvernul le-a impus deja distribuitorilor o primă scădere a preţurilor energiei domestice cu 10% începând cu 1 ianuarie, după aceea o scădere de 10% ce a intrat în vigoare la 1 noiembrie. În discursul susţinut luni în parlament, Viktor Orban a precizat că 2014 va fi anul „bătăliei pentru scăderea preţurilor” la căldură şi electricitate.
Vorbind despre ameninţarea unei proceduri de infringement din partea Uniunii Europene, el a promis să apere aceste scăderi şi familiile ungare împotriva „atacurilor provenind de la multinaţionalele de la Bruxelles, de la bănci şi birocraţi”. În urma reducerilor impuse de stat la preţul energiei domestice, inflaţia ungară a scăzut la 0,4% în regim anual în decembrie, cel mai scăzut nivel înregistrat din 1974.
Pe de altă parte, parlamentul ungar a aprobat astăzi controversatul acord privind extinderea, finanţată de Rusia, a singurei centrale nucleare din ţară, la Paks, un proiect denunţat de opoziţie ca fiind lipsit de transparenţă, amintește Agerpres.
Ungaria şi Rusia au semnat, la 14 ianuarie, un acord de cooperare pentru construirea a două noi reactoare la singura centrală nucleară din Ungaria, situată la 100 km de Budapesta, la Paks. Acest proiect, enorm la scara Ungariei, ar dubla capacitatea centralei care furnizează deja 40% din necesarul de electricitate al ţării.