Simona Halep va juca săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Românca, aflată în prezent pe locul 1.130 în lume, nu a mai jucat din mai, când era nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.
A fost învinsă în turneul de la Miami
Fosta dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros şi Wimbledon) a fost fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în data de 20 martie, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida). Primul ei meci după scandalul de dopaj nu a fost așa cum și-a imaginat, dar românca nu și-a pierdut speranța.
Cu cine se va duela Simona Halep la Hong Kong
Simona Halep va participa la turneul WTA 250 de la Hong Kong (28 octombrie-3 noiembrie). Turneul WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, va avea loc între 30 septembrie şi 6 octombrie.În primul tur, românca va juca cu australianca Arina Rodionova (34 de ani, 114 WTA), o jucătoare născută în Rusia.
„Salutare tuturor! Mi-am dat seama că e o zi grozavă pentru a vă da vestea că voi reveni pe teren mai devreme decât mă așteptam. O să zbor la Hong Kong mâine (n.r. duminică) pentru a participa la WTA 125 Hong Kong Open. Le mulțumesc organizatorilor pentru wildcard și abia aștept să vă văd acolo”, a anunțat Simona Halep.
Simona Halep a împlinit 33 de ani
În ziua în care a anunțat că va participa la turneul din Hong Kong, Halep a împlinit 33 de ani. Dubla câștigătoare de Grand Slam, jucătoare cu un total de 24 de trofee în palmares, și-a serbat ziua de naștere părinții ei, pe fratele Nicolae și cumnata Luminița, alături de fiica acestora. Sportiva le-a arătat fanilor și câteva imagini de la ziua ei de naștere.