În maternitatea spitalului Nr. 6 V.F. Sneghiriov din Leningrad se năștea, pe 7 octombrie 1952, Vladimir Vladimirovici Putin, botezat după liderul revoluției bolșevice, Vladimir Ilici Lenin.
Copilul avea să-și depășească „nașul”, din punct de vedere al longevității la conducerea statului. Este șeful de facto al Rusiei din 31 decembrie 1999, când Boris Elțîn, înfrânt de alcool și ani, i-a predat ștafeta.
Un pro-occidental care a creat mari speranțe în Vest în primii ani ai președinției sale, Vladimir Vladimirovici s-a transformat în marea sperietoare a acestuia. Omul care a ocupat oficial Crimeea și, neoficial, estul Ucrainei împlinește astăzi 67 de ani. Lenin a avut ocazia să-și taie tortul aniversar de 53 de ori, iar Stalin de 75.
Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției). În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani. Într-o zi de 7 octombrie s-au mai născut: Niels Bohr, laureat al Premiului Nobel; Heinrich Himmler, lider nazist; Desmond Tutu, episcop sud-african, laureat al Premiului Nobel; actrița Diana Lupescu, soția candidatului la președinție Mircea Diaconu, Tico Torres, bateristul trupei Bon Jovi; Carol al XIII-lea rege al Suediei, și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ninel Peia, președințele și candidatul la Președinție al Partidului Neamul Românesc.