În urmă cu câteva luni, tatăl Adinei Halas a murit, iar acum s-a aflalt cu ce avere moștenește fiica. Este vorba de imobile de sute de mii de euro, o vilă de lux și mai multe afaceri. Cu toate astea, vedeta va fi nevoită să împartă banii.
Tatăl Adinei Halas, un om de afaceri cu o situație financiară foarte bună, a murit în luna aprilie a acestui an. Milionarul i-a lăsat vedetei o avere uriașă, pe care o va împărți cu mama ei. Este vorba de trei imobile lângă parcul Cișmigiu, fiecare în valoare de câte 100.000 de euro, la care se adaugă o vilă de cinci stele la Periș, pe malul lacului, cu ieșire la apă. Fiica milionarului și soția lui vor rămâne și cu afacerile acestuia.
75% din avere va ajunge la Adina Halas, iar restul de 25% îi va rămâne mamei ei. Tatăl vedetei a preferat să nu fie în lumina reflectoarelor, chiar dacă se bucura de un succes formidabil în afaceri.
Tatăl Adinei Halas a murit pe 29 aprilie
Pe 29 aprilie 2023, Adina Halas a anunțat că tatăl său a murit și că nu îl va uita niciodată. Vedeta a mai spus că a moștenit spiritul liber de la el și că este recunoscătoare.
„Și lui, ca și mie, i se spunea Halas de către apropiați sau de către cei care îi vedeau spiritul rebel pe care l-am moștenit. Pentru mine a fost și va rămâne tati, cel care mă numea fluturașul meu sau iubita lui tati. Ieri a plecat din această lume. Prin venele mele continuă să curgă și în inima mea va locui mereu”, a scris Adina Halas pe contul ei de Facebook.
Adina Halas este căsătorită cu Lucian Hugeanu, un cunoscut ciclist din România, dar și instructor de sport. Cei doi au împreună un băiețel. Ea s-a făcut remarcată ca asistentă TV și a reușit să adune 89.000 de fani pe Instagram. Aceasta este foarte apropiată de nutriționista Carmen Brumă, potrivit Cancan.
Adina Halas a participat și la „Bravo, ai stil! Celebrities”, de pe Kanal D. Ea a povestit că această emisiune a scos-o din zona de confort și că se bucură că a acceptat să lupte pentru premiul de „Cea mai stilată femeie din România”.
„M-a provocat! Ştiam în ce mă bag, dar pentru mine moda este o joacă. Mi-am dorit foarte tare să ies din zona mea de confort şi s-a văzut acest lucru, am abordat mai multe direcţii stilistice. Este o joacă foarte frumoasă, însă am luat foarte în serios ideea de televiziune şi acest proiect TV, atât de complex şi cu atât de mare priză la public. Nu am luat în joacă faptul că am apărut în faţa telespectatorilor, altfel decât mă ştiau ei. I-am lăsat să mă vadă aşa cum sunt, fără măşti. Nu mi-a fost teamă să plâng, atunci când am simţit acest lucru, ori să spun ce am de spus. Am apărut şi nemachiată, cu tenul care nu arată perfect în unele momente…”, a spus Adina Halas.