CTP răbufneşte pe Facebook. Topul săptămânii despre „Ticăloși, tâmpiți & măscărici”
- Lucian Ionescu
- 20 octombrie 2019, 21:57
Jurnalistul Cristian Todor Popescu a postat, duminică, pe pagina sa de socializare, „Topul săptămânii” despre „Ticăloși, tâmpiți & măscărici”
„Ticăloși, tâmpiți & măscărici. Topul săptămânii
1.„Nu cred că ar fi luat o decizie care să mă pună într-o situație neplăcută” – argumentul premierului Dăncilă în apărarea ministrului Cuc, acuzat de tentativă de a deturna avioane Tarom. 2. „Mi se pare că această formă de examinare nu este absolut necesară” – soluția premierului desemnat L. Orban pentru miile de absolvenți de medicină care se roagă de guvern și de stat să le dea voie să-și susțină examenul de rezidențiat. L. Orban le desființează examenul. 3. „E ca și cum ne-am supăra pe Hagi că n-a înscris de fiecare dată” – răspunsul lui D. Barna la acuzațiile că a „pus pe butuci” 3 proiecte cu bani europeni pentru persoane cu dizabilități și defavorizate, toată lumea având de pierdut din falimente, mai puțin D. Barna și asociații. Președintele USR are un predecesor ilustru, Nicolae Văcăroiu, care, în anii `90, găsit de presă pe lista de „bebeluși” a lui S.O. Vântu, adică onorat în calitate de „consultant” cu zeci de mii de dolari, a declarat: „Cu cât vreți să fie plătit un Hagi al Finanțelor?”. 4. „Am întrebat-o pe dna Mezei ce parlamentari zboară” – ministrul Cuc despre ce ar fi vorbit la 11 noaptea, pe stradă, în preziua moțiunii de cenzură, cu directoarea de zbor a Tarom. 5. „Dacă Siria vrea să lupte pentru a-și recupera teritoriile, acest lucru ține de ei și de Turcia. Au mult nisip cu care să se joace” – președintele SUA Trump, declarație făcută în timp ce, în zona din Siria atacată de Turcia, civilii sunt executați pe marginea drumului și peste 150.000 de oameni și-au părăsit locuințele. Topul rămâne deschis completării de către cititori”, a scris CTP pe Facebook