Membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt nemulţumiţi că Executivul a adoptat Ordonanţa CNSAS fără să îi solicite avizul.
Judecătorul Dan Lupaşcu a spus, la finalul şedinţei de astăzi, că CSM va face ce a făcut şi până acum, adică o să ia act de faptul că s-a adoptat. Mai mult, Lupaşcu s-a referit şi la Legea privind Agenţia Naţională de Integritate, despre care atunci când a fost modificată prin ordonanţă s-a spus că este foarte urgent şi că trebuia să funcţioneze. El s-a mai referit şi la momentul când prin Ordonanţă de Urgenţă s-a modificat componenţa Comisiei speciale de la Cotroceni, în care au fost incluşi judecători. "Trebuie avertizat foarte ferm Guvernul şi Ministerul Justiţiei când sunt iniţiate asemenea acte normative. Trebuie atrasă atenţia că există prevedere legală", a spus Lupaşcu referindu-se la faptul că Guvernul şi Parlamentul trebuie să consulte CSM atunci când iniţiază sau adoptă legi care privesc magistraţii. De asemenea, judecătorul Andrei Adreieş, preşedintele Curţii de Apel Cluj, a arătat că deşi exista o justificare a adoptării OUG privind CNSAS ca urmare a situaţiei create de decizia Curţii Constituţionale, nimic nu împiedica Guvernul să consulte Consiliul Superior al Magistraturii. "Nimic nu împiedica Guvernul să consulte ieri (miercuri - n.r.) CSM, cu atât mai mult cu cât Comisia juridică a Consiliului a funcţionat începând cu ora 12.00. De ce spun asta, pentru că este o activitate destul de importantă şi, mai mult decât atât, pe lângă volumul de activitate care va angaja instaneţele judecătoreşti, era foarte important să stabilim competenţa pentru a asigura o practică unitară", a afirmat judecătorul clujean. Pe de altă parte, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătorul Nicolae Popa, a arătat că în anul 2006, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, s-a modificat Legea CNSAS, el arătând că atunci s-a primit o sesizare la instanţa supremă pentru demiterea unor membri ai CNSAS. Popa a precizat că în acel context s-a văzut nevoit să dea telefoane unor profesori de mare calificare în materie, întrucât constatase că se crease o nouă structură a ICCJ. După consultările cu profesorii, Popa a mai spus că a mai constatat faptul că nici experţii în materie de procedură civilă nu au ştiut că s-a schimbat structura ICCJ prin crearea unui nou complet de şapte judecători. Guvernul a aprobat ieri Ordonanţa de Urgenţă care permite Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să îşi continue activitatea, după decizia Curţii Constituţionale prin care Legea CNSAS a fost considerată drept neconstituţională.
(12:53)