Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Țării sunt incluse teme care țin securitate în regiunea Mării Negre, în contextul războiului din Ucraina.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se întrunește în ședință, miercuri, 21 februarie, a transmis Administrația Prezidențială. Vor fi abordate teme precum securitatea în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi implicaţii pentru România, progresele înregistrate în domeniul planificării Apărării, în special privind derularea programelor de înzestrare şi demersurile de creştere a gradului de încadrare, menționează sursa citată.
Ședință CSAT pentru încadrarea în Armată
De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află un raport privind activitatea desfăşurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023 şi raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată anul trecut, precizează Administrația Prezidențială.
Recent, șeful statului, Klaus Iohannis, declara că „România nu este pregătită pentru serviciul militar obligatoriu”, iar perioada în care a fost nevoit să facă Armata „nu a fost grozavă”.
Ministerul Apărării vrea să atragă tinerii pentru a crea o nouă categorie de personal: militarul voluntar în termen. Proiectul de lege a fost prezentat Parlamentului și va fi analizat și în ședința CSAT.
Cum vrea statul să încadreze mai mulți tineri în Armată
Serviciul militarul voluntar în termen prevede un stagiu de pregătire de patru luni. Se poate înscrie orice tânăr, cu vârsta între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex. Statul se obligă să ofere soldă şi un bonus la sfârşitul perioadei de pregătire trei salarii medii brute(n.r. aproximativ)20.000 de lei. Prin această măsură, Ministerul Apărării vrea să recruteze tineri în Armată.
Potrivit șefului Statului Major al Apărării, generarul Vlad Gheorghiță, este efectivul necesar pentru o Armată cu adevărat profesionistă este de 120.000 de oameni.
„Populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți”, a spus șeful Armatei, la Europa Liberă.
Ultima ședință a CSAT a avut loc în luna octombrie 2023, când s-au dezbătut măsurile de prevenire ale consumului de droguri în rândul tinerilor.