CSA Steaua a emis un comunicat care lămurește problema PALMARESULUI

CSA Steaua a emis un comunicat care lămurește problema PALMARESULUI

Reprezentanții CSA Steaua București au emis, astăzi, un comunicat în care încearcă să clarifice disputa ce vizează palmaresul echipei de fotbal.

Oficialii CSA Steaua București spun că marca Steaua nu a fost înstrăinată niciodată, iar palmaresul, istoria și culorile nu i-au aparținut formației patronate de Gigi Becali:

Redăm integral comunicatl CSA:

În urma comunicatului de presă publicat miercuri, 6 mai 2015, pe pagina oficială web a FCSB, pentru corecta informare a opiniei publice, Clubul Sportiv al Armatei "Steaua București" face următoarele precizări:

1. C.S.A. "Steaua București" nu a înstrăinat niciodată marca, palmaresul, tradiția, istoria sau culorile către S.C. Fotbal Club Steaua București S.A. sau către orice altă entitate comercială sau sportivă.

2. A.F.C. Steaua București, care a continuat în 1998 tradiția echipei noastre de fotbal, a avut dreptul de a folosi gratuit marca Steaua București, precum și stadionul de fotbal din complexul Ghencea, posibilitate pe care legea o prevede chiar și în prezent pentru asociațiile sportive non-profit (fără scop patrimonial), cum era cazul A.F.C.

3. În anul 2004, nou înființata societate comercială FCSB a solicitat în scris acordul proprietarului mărcii – C.S.A. "Steaua București" – pentru înregistrarea mărcii la OSIM. Deși nu a primit acest acord, FCSB a înregistrat totuși marca de care s-a folosit continuu din 2004 până în 2014, însușindu-și astfel în mod ilegal un bun din patrimoniul statului de importanță națională. Aceasta nu este interpretarea noastră, ci concluzia celei mai înalte instanțe judecătorești din România, exprimată în clar prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3425 din 3 decembrie 2014.

Decizia ÎCCJ arată fără echivoc faptul că cesionarea mărcii între A.F.C. și FCSB, pe baza căreia s-a făcut înregistrarea la OSIM, a fost ilegală, întrucât A.F.C. nu putea vinde, cesiona sau transmite un bun pe care nu-l avea în proprietate, ci avea doar dreptul de a-l folosi.

4. Prin urmare, afirmațiile din comunicatul FCSB nu au nicio legătură cu realitatea și reprezintă o dezinformare evidentă a suporterilor steliști și a întregii opinii publice. Marca, palmaresul, tradiția, istoria și culorile nu au fost niciodată transmise/vândute/cesionate de C.S.A. "Steaua București", deci nu au aparținut niciodată societății comerciale FCSB.

5. Ca și club care am creat, construit și oferit României și românilor cea mai titrată echipă de fotbal, dorim să-i asigurăm pe toți suporterii steliști și pe toți iubitorii sportului din România că C.S.A. "Steaua București" nu se va apleca niciunei presiuni, manipulări sau dezinformări și că nu se va abate de la calea corectă și legală de protejare a unui bun de importanță națională.

6. C.S.A. "Steaua București" nu dorește altceva decât să asigure continuitatea fenomenului fotbalistic pe care l-a creat, în condiții de transparență și deplină legalitate.

7. Clubul nostru va fi pregătit pentru orice variantă posibilă la momentul licitării dreptului de utilizare a mărcii și va aplica, după caz, măsurile corespunzătoare.

8. Nu în ultimul rând, cu ocazia împlinirii, astăzi, a 29 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni de către echipa noastră de fotbal, dorim să transmitem mulțumiri și întreaga noastră recunoștință sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor, tuturor celor care au contribuit la înscrierea în istoria sportului românesc și în conștiința noastră a memorabilei seri de la Sevilla din 7 mai 1986", se arată în respectivul comunicat.