Cronologia accidentelor rutiere grave din Ungaria în care au fost implicaţi români

În ultimii ani, zeci de români şi-au pierdut viaţa pe autostrăzile din Ungaria în urma unor accidente rutiere în care au fost implicate fie TIR-uri, fie autocare sau microbuze.

Septembrie 2011. 28 de persoane au fost rănite grav în urma impactului dintre un autocar şi un camion românesc în estul Ungariei, între Debrecen şi Mikepercs.

Iunie 2011. Cinci persoane au murit, iar alte 25 au fost rănite într-un accident pe autostrada M70. Accidentul a fost produs de şoferul unui autocar al firmei Altassib, care a adormit la volan şi a intrat într-un camion înmatriculat în Slovacia.

Iunie 2010. Un roman şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru au fost răniţi în urma coliziunii dintre două microbuze şi un autocar, la circa 30 de kilometri de graniţa cu România, în dreptul judeţului Bihor. Martie 2010. Trei români au ajuns în stare gravă la spital după ce un microbuz românesc cu nouă pasageri la bord a derapat din cauza zăpezii în nord-estul Ungariei. Ianuarie 2010. Şapte persoane au fost rănite după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz înmatriculat în România, în apropiere de graniţa cu ţara noastră, între localităţile între Biharkeresztes şi Mezopeterd. Septembrie 2009. Opt persoane au fost rănite după ce un microbus înmatriculat în România s-a ciocnit de un autoturism în sudul Ungariei.  Februarie 2009. O persoană a decedat şi alte trei au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un microbuz şi o furgonetă înmatriculate în România. Ianuarie 2009. Şapte persoane au fost rănite într-un accident în vestul Ungariei, după ce un microbuz cu numere de România s-a ciocnit de un autoturism cu numere ungureşti. Unul dintre cele mai grave accidente s-a petrecut în iulie 2007, când şapte români au murit, iar alţi 16 au fost grav răniţi după autocarul în care se aflau a fost lovit în plin de un camion-platformă care a intrat pe contrasens. Coliziunea s-a produs între oraşele Mako şi Szeged. CITIŢI ŞI:

  • Tragedie rutieră în Ungaria. 14 români au murit după ce un microbuz a fost lovit de un TIR. Şoferul autocamionului ar fi adormit la volan