Croitoreasa fără somn! Cum ar fi reușit o femeie să stea trează 30 de ani

Somn. Sursa Foto: Arhiva EVZ

O femeie vietnameză a fost supranumită „mutantă fără somn” din cauza presupusei sale abilități de a evita complet somnul. Ea susține că a rămas trează continuu în ultimele trei decenii.

Nguyen Ngoc My Kim, în vârstă de 49 de ani, este cunoscută drept „croitoreasa care nu doarme niciodată” în provincia sa natală Long An. O poreclă pe care o acceptă cu plăcere pentru că se pare că i se potrivește. De fiecare dată când reputația domnișoarei Kim a atras atenția presei, aceasta a confirmat că nu a mai dormit de câteva decenii. A adăugat că lipsa totală de somn nu i-a afectat deloc sănătatea.

Cu toate acestea, croitoreasa vietnameză a ținut întotdeauna să precizeze că nu s-a născut cu capacitatea de a funcționa fără somn. Ci s-a condiționat să stea trează până târziu încă de când era mică. La început, își pierdea somnul pentru că îi plăcea să citească până târziu în noapte. Iar mai apoi, când a început să lucreze ca croitoreasă, a lucrat până târziu pentru a-și finaliza comenzile. La un moment dat, nu a simțit nevoia să doarmă deloc, așa că nu a dormit.

Croitoreasa fără somn

„În fiecare noapte era așa, stăteam în fața mașinii mele de cusut și nu îndrăzneam să dorm. Pentru că îmi era teamă să nu pot ține pasul cu comenzile”, a declarat Nguyen Ngoc My Kim reporterilor. „În primele dăți când am lucrat toată noaptea am întâmpinat multe dificultăți. Nu numai că adormeam constant și făceam multe greșeli în timp ce coseam. Dar mă simțeam mereu obosită și amețită și chiar am avut câteva accidente de circulație”.

„Cu toate acestea, după ce am stat trează luni, apoi ani la rând, ochii și corpul meu s-au obișnuit cu lipsa de somn. De atunci încolo, nu mai puteam dormi nici dacă voiam”, a adăugat Kim.

Insomnia de zeci de ani a lui Nguyen Ngoc My Kim nu a fost încă verificată medical. Dar este mai mult decât un zvon viral. Ea susține că este mai ales din cauză că oamenii o pot vedea lucrând toată ziua și toată noaptea. Pentru că este mereu la taraba ei de cusut din comuna Long Cang, Long An. Lumina este mereu aprinsă. Iar ușa este mereu deschisă, astfel încât oamenii pot intra sau o pot privi cum lucrează, dacă doresc.

Aproape obiectiv turistic

„La început, puțini oameni au acordat atenție lipsei mele de somn”, a declarat My Kim. „Mai târziu, mulți dintre ei au început să observe că eram mereu la taraba mea, lucrând. Văzând că zvonurile erau adevărate, au răspândit vestea. Și, în scurt timp, am devenit faimoasă pentru abilitatea mea de a rămâne trează continuu”.

Vestea că Kim nu a mai dormit de 30 de ani a devenit recent virală pe rețelele de socializare vietnameze. Iar croitoreasa s-a trezit din nou copleșită de vizitatori veniți din toate colțurile țării pentru a o cunoaște. Și a verifica dacă zvonurile sunt adevărate. Ea nu se supără, iar ușa tarabei sale din Long Cang este mereu deschisă, scrie Odditycentral.com.