Croaţia, pregătită pentru aderare

Croaţia ar putea încheia negocierile tehnice de aderare la UE "în cursul anului 2009", dacă îndeplineşte toate criteriile, a asigurat pentru AFP comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, care a catalogat 2009 drept "anul Balcanilor".

Până la pasul final, Croaţia ar mai avea nevoie însă şi de acordul politic al celor 27 de state membre.

Serbia are motive să spere

Rehn a respins argumentele blocajului instituţional împotriva extinderii, precizând că nu vede însă nicio „contradicţie“ între procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona, blocat după votul negativ dat de electoratul irandez, şi aderarea Croaţiei. „Chiar şi calendarul cel mai lent pentru intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona este mai rapid decât calendarul cel mai rapid al aderării Croaţiei“, a subliniat el.

„Anul Balcanilor“ ar putea fi completat de începerea negocierilor de aderare cu Serbia.

O evaluare pozitivă a cooperării Serbiei cu Tribunalul Penal Internaţional ar permite intrarea în vigoare a acordului de stabilizare şi asociere cu UE şi ar putea permite Serbiei să primească statutul de stat candidat înainte de sfârşitul anului 2009.

În vreme ce a precizat că aşteaptă, în 2009, depunerea candidaturii pentru aderare din partea mai multor state balcanice, Rehn a subliniat că nu recomandă demararea negocierilor cu Macedonia.